Sari la conținut

Răsturnare de situație în cazul „Mowgli girl”. Care este adevărul?

Povestea fetiței din India găsite în pădure și pe care presa internațională a numit-o „Mowgli girl”, pentru că se estima că petrecuse ceva timp în sălbăticie și că ar fi fost crescută de maimuțe, cunoaște o răsturnare de situație.

Oficiali și doctori din India au negat ipoteza potrivit căreia copila ar fi fost crescută de maimuțe și spun că mai degrabă fetița ar suferi de o boală mintală. În plus, nu ar fi avut cum să stea în sălbăticie mai mult de câteva zile fără să fie observată de pădurari și, de aceea, cel mai probabil a fost abandonată chiar de familia ei din cauza handicapului de care suferă.

Și pentru ca situația să se complice și mai mult, doi bărbați au contactat duminică instituția pentru bolnavi psihic în care fetița este îngrijită în prezent și susțin că sunt unchii ei, relatează IB Times UK

Fetița, despre care inițial s-a spus că ar avea 8 ani, dar apoi s-a estimat că are de fapt 11 ani, a fost salvată dintr-o pădure din statul Uttar Pradesh, din nordul Indiei, la sfârșitul lunii ianuarie.

Presa, care a relatat pe larg cazul, a avansat ipoteza că fetița fusese crescută în pădure de un grup de maimuțe. „Mowgli girl”, cum i s-a spus, mergea mai mult în patru labe și nu putea vorbi, ci doar scotea niște sunete guturale.

Copila a fost tratată și îngrijită la un spital din apropierea locului unde a fost găsită, dar sâmbătă, 8 aprilie, ea a fost mutată la un sanatoriu din Lucknow, capitala statului. Aici a primit numele Ehsaas, care înseamnă „sentimente”.

Suresh Singh Dhapola, directorul Școlii Nirvana pentru copiii cu probleme psihice, sanatoriul unde a fost dusă fetița, a declarat pentru IB Times că au apărut doi bărbați, originari dintr-un district al statului Uttar Pradesh, care susțin că sunt unchii fetiței, că ea se numește Alida și că a dispărut de acasă în urmă cu 13 luni.

Cei doi bărbați au venit la sanatoriu și au adus cu ei și o fotografie a fetiței. În fotografie apare doar fetița, nu și părinții ei.

Încă nu este clar de unde a dispărut fetița și dacă familia a cerut ajutorul poliției pentru a o găsi, notează IB Times.

Directorul sanatoriului spune că va contacta poliția și o va informa despre noua evoluție apărută în acest caz. El a adăugat că fetița va fi dată părinților ei, atunci când aceștia vor veni personal, dar numai după ce testul ADN va dovedi că există această legătură de rudenie.

india-mowgli-girl

Fetița se află acum într-un sanatoriu Foto: IB Times

N-a fost crescută de maimuțe

După ce relatările din presă despre „Mowgli girl”, fetița crescută de maimuțe în pădure (deși în „Cărțile junglei” Mowgli fusese crescut de lupi - n.r.), s-au viralizat în diverse variante, oficialii indieni au simțit nevoia să aducă lămuriri în acest caz.

Astfel, o primă precizare a fost că atunci când a fost salvată din junglă, în jurul ei nu era nici urmă de maimuță! (Existau versiuni potrivit căreia maimuțele chiar ar fi devenit agresive în momentul în care salvatorii au venit să ia fetița).

S-a spus, de asemenea, că fetița fusese găsită fără haine pe ea, dar oficialii dau asigurări că era complet îmbrăcată.

Experții medicali care au monitorizat-o spun că acel comportament „sălbatic” al copilei – despre care presa a relatat - ar putea fi atribuit unei afecțiuni psihice grave.  Directorul sanatoriului la care a fost adusă sâmbătă este de acord cu această ipoteză și spune că ar putea dura o lună sau două până se va putea pune un diagnostic cu exactitate. El a explicat că unii copii cu tulburări mintale inițial au, într-adevăr, un comportament ca al animalelor, dar cu tenacitate și exercițiu ei pot fi învățați treptat să se comporte ca niște ființe umane. El spune că Ehsaas a făcut deja progrese remarcabile în cele două luni de spitalizare. Dacă se va dovedi că într-adevăr are o familie, directorul spune că le va cere rudelor să o țină la sanatoriu pe Ehsaas până când va reveni la normalitate.

mowgli girl2

Ehsaad, cum a fost numită, interacționează cu personalul de la sanatoriu Foto: IB Times

Teoriile gen „Cărțile junglei” vehiculate de presă în legătură cu fetița au fost puse la îndoială sâmbătă, când The Guardian a publicat un articol în care îl cita pe oficialul responsabil cu fondul forestier din zona unde a fost găsită fetița. Acesta spunea că cel mai probabil copila fusese abandonată recent chiar de către tutorii ei, din cauza handicapului pe care îl are. 

În fapt, a spus JP Singh, fetița a fost găsită pe un drum de lângă pădure, și nu în inima pădurii, în sălbăticie. Recunoaște că în preajma ei erau maimuțe, dar pădurarii pe care îi are în subordine nu au descoperit în niciun moment că o fetiță ar sta cu maimuțele. „Și dacă a stat cu maimuțele, a fost numai pentru câteva zile, nu pentru mult timp”, spune el, precizând că pădurea este monitorizată, are amplasate camere de supraveghere și e puțin probabil ca fetița să fi trăit mult timp în sălbăticie fără să fi fost observată. În plus, oficialul spune că se vede din expresiile faciale ale fetiței că aceasta are un handicap nu numai mintal, ci și fizic.

„În India, oamenii nu preferă copiii fete, iar ea mai este și cu probleme mintale. Cel mai probabil a fost lăsată aici”, a spus JP Singh.

Când a fost găsită, se comporta violent. Nu avea depinderi de a merge la toaletă, nu comunica. De aceea s-a crezut că a trăit de mult timp în junglă, a explicat un medic. Însă progresele rapide pe care le-a făcut de când a fost spitalizată îi face acum pe doctori să creadă că fetița a fost crescută, totuși, de oameni. „Inițial se târa, dar acum merge normal, deci nu e în junglă de când s-a născut”, a spus un medic citat de The Guardian.

„Adevărul este că familia ei nu a vrut să aibă grijă de ea”, crede reprezentanta unui ONG. Vorbim despre o societate în care persistă omorârea pruncilor fete și în care mai ales în zonele rurale există o rată ridicată a nașterilor cu probleme. „Unele familii prețuiesc fetele mai puțin decât băieții. Mai degrabă ar scăpa de o fată decât să aibă cheltuieli cu ea”, susține activista. În plus, arată ea, statul indian oferă prea puțin ajutor pentru familiile sărace care au copii cu dizabilități, iar când mai e și fată, e o problemă de două ori mai mare.

Etichete: fake news , mowgli girl , fetita crescuta de maimute , parinti fetita salbaticie , india fetita salbatica , teorii fetita salbatica india

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale