Rusia a anunțat că își retrage forțele armate de la granița cu Ucraina. Ministrul Apărării: Obiectivele au fost realizate pe deplin

Data actualizării: Data publicării:
militari rusi
FOTO: Profimedia Images

Rusia a ordonat comandamentului forţelor sale armate retragerea trupelor de la granița cu Ucraina în bazele permanente, începând cu ziua de vineri, spunând că a finalizat cu succes o „inspecție rapidă” a forțelor din sudul și vestul său, lângă granița cu Ucraina, potrivit agenției RIA, citată de Reuters.

Anunțul a determinat o apreciere bruscă a rublei, după săptămâni de tensiuni cu Occidentul din cauza unei mari concentrări militare rusești lângă Ucraina.

Nu este clar dacă ordinul implică toate forțele mobilizate. Un diplomat al UE a declarat luni că Rusia a masat peste 100.000 de soldați în apropierea frontierei.

Citește și: Președintele Ucrainei spune că este pregătit pentru un război cu Rusia și că țara va rezista „până la ultimul om”

Cred că obiectivele inspecției rapide au fost realizate pe deplin. Trupele și-au demonstrat capacitatea de a oferi o apărare credibilă țării", a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.

În acest sens, am decis să finalizez inspecțiile în districtele militare sudice și occidentale", a mai spus oficialul.

Șoigu, însă, a ținut să sublinieze că Rusia este în gardă cu privire la activitățile NATO în Europa de Est. „Monitorizăm îndeaproape desfășurarea trupelor NATO în zonele în care se vor desfășura exercițiile Defender Europe-2021”, a spus el.

Rusia va „răspunde în mod adecvat la toate schimbările din apropierea frontierelor rusești”, a mai spus ministrul rus al Apărării.

Serghei Șoigu a anunțat că trupele se vor întoarce la baze până la 1 mai.

Defender-Europe este un exerciţiu multinaţional anual, sub comandament american, menit să consolideze pregătirea şi interoperabilitatea între armatele SUA şi ale celorlalte state aliate, precum şi ale unor state partenere.

Din martie până în iunie, peste 28.000 de militari din 26 de țări vor desfășura exerciții în peste 30 de zone de antrenament din 12 state.

Citiți și: Cristian Diaconescu: Rusia are obiceiul să-și lase în teren armamentul și dotările folosite în exerciții

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...