Lukoil își vinde activele străine după sancțiunile impuse de SUA. Cu cât ar putea scădea veniturile și profiturile companiei

Data actualizării: Data publicării:
benzinarie-lukoil
Benzinărie Lukoil. Foto: REUTERS/Marton Monus

Unul dintre cele mai mari imperii industriale din Rusia își va înceta operațiunile internaționale după ce a fost vizat de sancțiuni severe din partea SUA, în contextul în care președintele Donald Trump intensifică eforturile de a forța Kremlinul să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Politico.

Într-un comunicat emis luni seară, gigantul energetic Lukoil, cu sediul la Moscova, a confirmat că a început să caute cumpărători pentru întreprinderile sale străine.

Decizia, se arată în comunicat, a fost luată „din cauza introducerii unor măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către unele state”, forțând compania să anunțe „intenția sa de a vinde activele internaționale”.

Un fost director al Lukoil a declarat că această măsură ar putea duce la o scădere a veniturilor și profiturilor companiei cu „aproximativ 30%”, deoarece aceasta este obligată să vândă trei rafinării și aproximativ jumătate din cele 5.000 de benzinării pe care le deține în întreaga lume.

Măsura vine la câteva zile după ce SUA au inclus Lukoil, precum și compania petrolieră Rosneft, pe lista neagră, într-un pachet surprinzător de sancțiuni care, potrivit declarațiilor oficiale, a fost „rezultatul lipsei unui angajament serios din partea Rusiei față de un proces de pace care să pună capăt războiului din Ucraina”.

„Având în vedere refuzul președintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt acestui război fără sens, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere din Rusia care finanțează mașinăria de război a Kremlinului”, a spus secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent. „Încurajăm aliații noștri să ni se alăture și să adere la aceste sancțiuni.”

Oficiul american pentru controlul activelor străine (OFAC) a impus companiei termenul limită de 21 noiembrie pentru a-și lichida afacerile din străinătate, în caz contrar urmând să se confrunte cu sancțiuni severe. 

Lukoil a declarat luni că va respecta cerințele și va solicita o prelungire a termenului, dacă va fi necesar, pentru a facilita vânzarea.

Cu toate că măsurile restrictive au fost în general salutate de liderii europeni, câteva țări, printre care Ungaria, solicită derogări sau prelungiri pentru punerea în aplicare a sancțiunilor.

Premierul ungar Viktor Orban va vizita SUA săptămâna viitoare pentru a încerca să obțină un tratament special care să îi permită să continue să plătească Moscovei pentru petrol.

Citește și:

Ce se întâmplă cu Lukoil în România, după ce Trump face ce n-a reușit Bruxelles-ul: să scoată țițeiul rusesc din Europa

Ce efect vor avea în Europa sancțiunile impuse de SUA asupra petrolului rusesc. Expert: „România va fi afectată doar indirect”

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații