Rusia a aprobat al treilea său vaccin împotriva COVID-19, CoviVac, deși studiile clinice la scară largă abia urmează să înceapă

Data publicării:
Doza și ambalajul noului vaccin rusesc CoviVac.
Rusia a aprobat al treilea său vaccin împotriva COVID-19, CoviVac. Foto: Profimedia

Rusia a aprobat sâmbătă al treilea vaccin împotriva coronavirusului, a anunţat premierul Mihail Mişustin la televiziunea de stat, deşi studiile clinice la scară largă asupra acestui produs, etichetat CoviVac şi produs de Centrul Ciumakov, abia urmează să înceapă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Rusia a lansat deja două vaccinuri COVID-19 urmând o abordare similară de acordare a aprobării înainte de a vedea rezultatele studiilor în faze avansate. Aceste vaccinuri sunt Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, şi EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk.

Aprobările anticipate au ridicat îngrijorări în rândul unor oameni de ştiinţă din Occident, dar inoculările au început la scară largă în Rusia numai după ce testele clinice au fost încheiate şi au arătat succes.

Sputnik V a fost aprobat în august, iar ultima fază a studiilor clinice a început în septembrie. Vaccinarea în masă a fost lansată în decembrie, după ce rezultatele studiilor preliminare au arătat că vaccinul este eficient cu 91,4%.

De atunci, peste două milioane de ruşi au fost vaccinaţi cu cel puţin prima doză de Sputnik V, a declarat ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, pe 10 februarie. EpiVacC se află în faza de producţie şi vaccinările urmează să înceapă în martie.

„Astăzi, Rusia este singura ţară care are deja trei vaccinuri împotriva COVID-19”, a spus premierul Mişustin.

CoviVac este un vaccin pe bază de virus gripal, un coronavirus care a fost inactivat sau privat de capacitatea sa de a se replica

Centrul Ciumakov, înfiinţat în 1955 la Sankt Petersburg de microbiologul şi virologul sovietic Mihail Ciumakov, este cunoscut pentru colaborarea sa cu cercetătorul american Albert Sabin în plin Război Rece, care a dus la producerea vaccinului antipoliomielitic utilizat pe scară largă.

Spre deosebire de vaccinul Sputnik V, care foloseşte un virus responsabil de răceală inofensiv modificat, care păcăleşte organismul să producă antigeni pentru a ajuta sistemul imunitar să se pregătească pentru o infecţie cu coronavirus, vaccinul CoviVac este un vaccin pe bază de virus gripal (virion întreg), un coronavirus care a fost inactivat sau privat de capacitatea sa de a se replica.

„Vaccinul pe care l-am dezvoltat reflectă întreaga istorie a ştiinţei vaccinului rus, precum şi global”, a declarat sâmbătă directorul Centrului Chumakov, Aidar Işmuhametov.

Vaccinul CoviVac este administrat în două doze, la interval de 14 zile. Acesta este transportat şi depozitat la temperaturi normale ale frigiderului, de 2 până la 8 grade Celsius (35,6 - 46,4 Fahrenheit), a declarat viceprim-ministrul Tatiana Golikova într-un briefing guvernamental în ianuarie.

Potrivit şefului guvernului de la Moscova, la mijlocul lunii martie vor intra în circulaţie primele 120.000 de doze de CoviVac.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...