Video Vladimir Putin amenință țările europene cu un răspuns pe măsură dacă confiscă navele comerciale rusești

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin.
Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a amenințat miercuri, 12 august, că va „răspunde cu aceeași monedă” în cazul în care țările europene vor confisca nave comerciale rusești, calificând astfel de încercări drept „nimic altceva decât piraterie”, relatează Kyiv Independent.

Declarația vine într-un moment în care Occidentul își intensifică eforturile de a combate flota fantomă a Rusiei, un grup de petroliere vechi și slab asigurate pe care Moscova le folosește pentru a eluda sancțiunile și a desfășura operațiuni hibride.

„Constatăm că autoritățile unor țări, încălcând dreptul maritim internațional, încearcă să restricționeze circulația navelor aparținând operatorilor noștri economici”, a declarat Putin în timpul vizitei sale la exercițiile Flotei Ruse din Pacific.

„Iar recent, au ajuns chiar să aibă ideea de a ne confisca navele și de a vinde bunurile pe care ni le-au furat”, a spus el, adăugând că Moscova „va fi nevoită să răspundă cu aceeași monedă” dacă astfel de metode vor fi puse în practică.

În ultimele luni, țări precum Suedia, Franța, Regatul Unit și Belgia au interceptat nave aparținând flotei fantomă a Rusiei, multe dintre acestea navigând sub pavilioane ale unor țări terțe și încălcând sancțiunile.

De atunci, instanțele suedeze au acceptat să predea Ucrainei nava Caffa, o navă aparținând flotei fantomă care transporta cereale din teritoriile ucrainene ocupate.

De asemenea, pe 7 ianuarie, Statele Unite au confiscat un petrolier sub pavilion rusesc în Oceanul Atlantic, pentru prima dată în istoria recentă, chiar și după ce, potrivit unor informații, Moscova ar fi trimis un submarin pentru a-l proteja.

Guvernele occidentale și organismele de supraveghere au avertizat că navele din flota fantomă a Rusiei reprezintă un risc nu numai pentru securitatea internațională, ci și pentru mediu și viața marină, întrucât petrolierele învechite sunt mai predispuse la scurgeri de petrol.

Citește și:

Rusia se răzbună după atacurile asupra flotei sale și paralizează exporturile Ucrainei prin Marea Neagră

Rusia a pierdut Crimeea ca bază navală. Marina ucraineană dezvăluie de ce Moscova are încă nevoie de peninsulă

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță după indicatorul de localitate poate sta radarul Poliției. Regula din Codul Rutier
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
Bărbatul din Oradea care l-a plimbat pe Călin Georgescu cu Jaguarul, ultimatum pentru autorități. „Vă arestăm...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...