Şeful guvernului de la Buenos Aires recunoaște că a minţit ani de zile Fiscul, „ca toţi argentinienii”

Data publicării:
Exposition By The Chief Of Cabinet Of Ministers Manuel Adorni At The Chamber Of Deputies
Şeful cabinetului de miniştri argentinian, Manuel Adorni. Foto: Profimedia

Şeful cabinetului de miniştri argentinian, Manuel Adorni, care face obiectul unei anchete cu privire la averea sa, a recunoscut că a omis să declare venituri la Fisc timp de mai mulţi ani, „la fel ca toţi argentinienii”, dar dat asigurări că de acum situaţia sa este în regulă şi este dispus să-și plătească toate taxele.

Adorni, cel mai apropiat colaborator al preşedintelui ultraliberal Javier Milei, a recunoscut într-un interviu miercuri seara la canalul LN+ că, timp de mai mulţi ani, economisese „la negru” împreună cu soţia sa până la jumătate de milion de dolari, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Nu am declarat (suma) pentru că la vremea respectivă singura modalitate de a eluda 'vechea politică' era să faci economii la negru. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să economisesc 'oficial' la vremea respectivă”, a spus el.

Adorni s-a referit atât la neîncrederea cronică a argentinienilor faţă de sistemul bancar şi peso, după crize financiare succesive şi devalorizări, dar de asemenea la instinctul lor de a face economii în dolari, o valută de refugiu, păstrată „la saltea”.

„Voi plăti până la ultimul impozit pe care îl datorez, până la ultima amendă, toate dobânzile, tot ce decurge din această greşeală”, a adăugat Adorni.

El a explicat în interviu că o mare parte a economiilor familiei sale provenea din investiţii şi câştiguri în criptomonede, însumând aproximativ 500.000 de dolari între 2014 şi 2018, înainte să intre în politică.

Mai multe grupuri parlamentare de opoziţie au convocat o sesiune extraordinară pentru 23 iunie pentru a dezbate o eventuală moţiune de cenzură la adresa lui Manuel Adorni.

Economist, fost editorialist şi comentator, Adorni (46 de ani) a cunoscut o ascensiune fulminantă în numai trei ani, mai întâi ca purtător de cuvânt al preşedintelui, apoi de şef al cabinetului de miniştri, un post hibrid între funcţia de prim-ministru şi cea de şef de cabinet al preşedintelui.

De trei luni, el se află în vizorul presei şi al justiţiei, după scurgeri de informaţii despre deplasările şi cheltuielile sale, în special în imobiliare, ceea ce a dus la o anchetă pentru presupusă îmbogăţire ilicită. Dar până în prezent nu a fost interogat sau audiat de către un judecător de instrucţie.

În mai multe rânduri, inclusiv în parlament la sfârşitul lunii aprilie, Adorni a asigurat că situaţia sa este în regulă, admiţând doar că a fost o „decizie proastă, nu un delict" de a-şi lua soţia în deplasarea oficială la New York.

Însă Adorni a asigurat că „nu a existat niciodată ceva ascuns” în ce priveşte averea sa.

Aceasta contrazice practic ceea ce el a declarat în interviu. Sinceritatea şefului de cabinet al miniştrilor a generat un sentiment de nelinişte în cadrul majorităţii de dreapta, senatoarea Patricia Bullrich, fost ministru sub Milei, exprimându-şi regretul în paginile ziarului La Nacion în legătură cu "mai mult decât o greşeală, ci o omisiune de natură etică" din partea lui Adorni.

Acesta din urmă a beneficiat încă de la început de sprijinul necondiţionat al preşedintelui Javier Milei, notează AFP.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când trebuie să plătești impozit dacă ai câștigat la pariuri, Loto sau cazino. Cât îți oprește statul în 2026
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...