Statele Unite cer evitarea activităţilor militare în zona arctică şi critică atitudinea Rusiei

Data publicării:
steagul rusiei si cel al sua pe un zid crapat
Foto: GettyImages

Administraţia Joe Biden a cerut, marţi, reducerea activităţilor militare în regiunea Oceanului Arctic şi a criticat atitudinea Rusiei, care a evidenţiat necesitatea aplicării unor măsuri pentru apărarea propriilor interese în această zonă, potrivit Mediafax.

„Avem preocupări pe tema intensificării anumitor activităţi militare în zona arctică, ceea ce amplifică riscurile unor accidente sau calcule greşite, afectând obiectivul comun al unui viitor paşnic şi durabil pentru regiune”, a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken, înaintea reuniunii Consiliului Arctic, în Reykjavik.

Antony Blinken a cerut Rusiei „să evite declaraţii” de genul celor făcute luni, exprimând speranţa, înaintea întrevederii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că reuniunea Consiliului Arctic va permite „intensificarea cooperării paşnice în regiune”.

„Speranţa noastră este că acest tip de cooperare va continua şi că regiunea arctică va rămâne o zonă de cooperare pacifică”, a subliniat Antony Blinken, citat de Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Point.

„Trebuie să avansăm toţi, inclusiv Rusia, pe baza normelor şi angajamentelor pe care le-am asumat fiecare, trebuie să evităm declaraţiile care slăbesc aceste angajamente”, a subliniat secretarul de Stat american.

SUA: Rusia exprimă revendicări maritime ilegale

„Rusia exprimă revendicări maritime ilegale, în special în privinţa tranzitului navelor străine pe ruta nordică. Aceste reguli sunt incoerente cu dreptul internaţional, iar noi am răspuns la aceste poziţii şi vom continua să răspundem”, a atras atenţia Antony Blinken.

Rusia a avertizat, luni, Alianța Nord-Atlantică să evite activităţile militare în zona Oceanului Arctic, considerată de Moscova zonă de influenţă pentru apărarea țării. „Sunt zonele noastre, teritoriile noastre, noi răspundem”, a subliniat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

„Observăm critici referitoare la faptul că Rusia îşi intensifică activităţile militare în zona arctică. Dar este clar de mult timp pentru toată lumea că sunt zonele noastre, teritoriile noastre, noi răspundem de securitatea litoralului nostru, iar ceea ce facem acolo este perfect legal şi legitim", a declarat Lavrov.

Lavrov a făcut aceste declarații înaintea unei reuniuni a Consiliului Arctic, un forum de discuţii pe teme economice şi geopolitice din care fac parte Rusia, Statele Unite, Canada, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia şi Islanda.

Rusia a suplimentat capabilităţile militare în zona arctică în ultimii ani, instalând inclusiv sisteme antiaeriene de tip S-400.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț