Video Acord-surpriză la Washington. Israelul, Libanul și SUA anunță un pas neașteptat către pace

Data actualizării: Data publicării:
washington
Tensiunile în cadrul negocierilor de la Washington provin din ultima propunere a Administraţiei Trump. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Israelul, Libanul şi Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace şi o securitate durabile, a anunţat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuţii menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel şi militanţii Hezbollah susţinuţi de Iran, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Suntem bucuroşi să anunţăm un acord-cadru între guvernul suveran libanez şi guvernul israelian, cu medierea şi sprijinul Statelor Unite”, a spus şeful diplomaţiei americane cu puţin timp înaintea semnării acordului, adăugând că acesta stabileşte „un cadru pentru o pace şi o securitate durabile”.

La scurt timp după anunţarea semnării acestui acord, premierul israelian Benjamin Netanyahu a susţinut că armata israeliană va rămâne în sudul Libanului până când Hezbollah va depune armele.

„În primul rând, cel mai important lucru este ca Israelul să rămână în zona de securitate din sudul Libanului. Aceasta este o realizare majoră şi o vom menţine atât timp cât Hezbollah nu este dezarmat”, a spus Netanyahu într-o înregistrare video transmisă presei israeliene.

Totuşi, a adăugat el, armata israeliană va permite armatei libaneze să preia controlul asupra a „două zone pilot”, una la sud de râul Litani şi cealaltă la nord de acesta, situate la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Israelul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De partea sa, Hezbollah a susţinut după anunţarea acestui acord că nu va accepta dezarmarea şi a cerut din nou retragerea necondiţionată a Israelului din sudul Libanului.

Sub auspiciile Statelor Unite, la jumătatea lunii aprilie Libanul şi Israelul au început negocieri directe la Washington, primele tratative de acest fel între cele două ţări în ultimele decenii.

Guvernul libanez a respins implicarea Iranului în discuţiile cu SUA şi cu Israelul, în ciuda protestelor grupării pro-iraniene Hezbollah, care a fost exclusă de asemenea de guvernul de la Beirut din tratative.

După ce SUA şi Israelul au lansat pe 28 februarie războiul împotriva Iranului, armata israeliană a început pe 2 martie o campanie de atacuri aeriene şi apoi o ofensivă terestră pe teritoriul libanez împotriva Hezbollah.

Iranul a cerut încetarea atacurilor israeliene asupra Libanului, una din condiţiile pe care le-a pus în cadrul procesului de negociere a unui acord care să pună capăt războiului început în februarie de SUA şi Israel, proces concretizat într-un memorandum de înţelegere care a oprit ostilităţile şi a fost semnat luna aceasta de SUA şi Iran, proces care continuă cu negocieri pentru o perioadă de 60 de zile în vederea semnării unui acord final şi cuprinzător.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...