„Banii gratis” ai lui Donald Trump nu funcționează

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: GettyImages

Planul de stimulare a economiei pus la cale de guvernul american dă primele rateuri. „Banii gratis” dați de stat fiecărui cetățean nu iau direcția scontată. Se duc către acoperirea de datorii, ipotecare sau pentru studii, sau pentru plata serviciilor medicale, extrem de scumpe în Statele Unite. Cu astfel de destinații, practic nu există impact în economie.

Întreg programul, dincolo de partea sa electorală (americanii au alegeri prezidențiale anul acesta), avea la bază ideea de a oferi cetățenilor bani, care să fie cheltuiți pentru achiziții și astfel companiile să primească un impuls, să apară rulajul, iar economia să funcționeze.

Nu se întâmplă asta, însă. Un studiu combinat făcut de un centru condus un fost economist al Fed împreună cu Google și Universitatea din Michigan sugerează să banii în cel mai bun caz  se vor duce către cumpărăturile necesare traiului. Dar dacă oamenii nu sunt strâmtorați și nu au datorii, îi vor economisi.

Prin programul de ajutor, fiecare adult american are dreptul la un stimulent de 1.200 de dolari, în timp ce copiii primesc 500 de dolari. Banii au început să fie depuși de trezorerie în conturi din această săptămână. Iar cei care nu sunt înregistrați cu conturi bancare la IRS vor primi cec-uri clasice, prin poștă. Cecurile vor purta semnătura lui Donald Trump, ca să se știe de unde vin banii. 

Planul lui Donald Trump

Statele Unite sunt cea mai afectată țară din lume în pandemia de Covid-19. 34 de mii de decese în trei săptămâni, acesta este bilanțul îngrozitor înregistrat de Statele Unite. Cu toate aceastea, președintele Statelor Unite a anunțat joi un plan de repornire a economiei în etape. Vârful epidemiei a trecut, consideră liderul de la Casa Albă.

Planul de redeschidere a Americii este unul în etape, dar decizia de a ridica măsurile de carantină va reveni fiecărui guvernator, pe baza unor criterii precum numărul de noi cazuri și capacitatea spitalelor. Sunt state care pot reporni imediat, susține Donald Trump.

Donald Trump: „Nu redeschidem tot odată, ci cu prudență, pas cu pas. Unele state vor putea reporni mai devreme decât altele. Unele state nu au probleme la fel de mari ca altele. Acum, că am depășit vârful în ceea ce privește cazurile noi, ne trezim din nou la viață, ne înnoim economia. Este un proces gradat.  

Pe tot parcursul acestui proces, cetățenii vor fi în continuare chemați să folosească toate armele în acest război: să respecte o igienă riguroasă, să muncească de acasă când este posibil, să stea acasă dacă sunt bolnavi, să păstreze distanța socială, să igienizeze suprafețele atinse frecvent și să fie foarte vigilenți la ce este în jurul lor. Acestea sunt armele noastre și sunt niște arme cu adevărat puternice. Guvernatorii vor avea puterea să ajusteze planul în conformitatea cu nevoile din statele lor.

Dacă este nevoie să rămână închise, le permitem să rămână închise. Și dacă consideră că este vremea să repornească, le vom da această libertate și le vom îndruma să ducă la îndeplinire acest lucru foarte, foarte repede”.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...