Analiză Ce se ascunde în spatele mesajului de susținere al lui Trump pentru Ucraina (Reuters)

Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA, Donald Trump.
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a susţinut marţi că Ucraina poate recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia, o schimbare radicală de opinie salutată de susţinătorii europeni ai Ucrainei, dar unii analişti citaţi miercuri de Reuters semnalează că, prin mesajul său, liderul de la Casa Albă ar putea urmări de fapt să dezangajeze SUA din acest conflict şi să-l lase pe seama europenilor, mai ales în ce priveşte contribuţiile financiare, arata reuters într-o analiză.

"Cred că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, se află în poziţia de a lupta şi de a recupera toată Ucraina în forma sa originală", a scris Trump marţi pe reţeaua Truth Social, după o întâlnire la New York cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. O poziţie în contradicţie cu cea prin care, în februarie, Trump îl certa pe Zelenski în Biroul Oval că nu face pace cu Rusia, avertizându-l că nu are cărţi de negociere şi nici suficiente trupe pentru a continua războiul.

Mesajul de marţi încurajează Ucraina, fără a angaja sprijinul SUA, şi le transmite indirect europenilor că trebuie să contribuie cu mai mulţi bani la ajutorul economic şi militar pentru Ucraina, în special prin cumpărarea de arme americane, observă mai mulţi comentatori.

"Aşadar, discursul său s-a schimbat, dar el pare să continue să vorbească despre distanţarea SUA de conflict. Îl pune mereu în cârca Europei", remarcă Neil Melvin, de la think-tank-ul britanic Royal United Services Institute (RUSI).

De asemenea, doi oficiali europeni, care au vorbit cu Reuters sub condiţia anonimatului, au avertizat că Trump ar putea de fapt să transmită Europei că de acum înainte este sarcina ei să ajute Ucraina.

Totuşi, "comentariile lui Donald Trump despre războiul din Ucraina sunt contradictorii", constată Josef Janning, de la think-tank-ul German Council on Foreign Relations. "În opinia mea, acestea sunt doar vorbe. Din câte văd eu, încă de la întâlnirea (cu preşedintele rus Vladimir Putin) din Alaska, Trump se îndepărtează de angajamentul său de a pune capăt acestui război", adaugă analistul citat.

Înainte de revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, Trump s-a lăudat că va putea pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore dacă va fi reales. După întâlnirea dezastruoasă din februarie cu Zelenski, liderii europeni susţinători ai Ucrainei au făcut mari eforturi pentru a-l convinge pe Trump să se ralieze poziţiei lor.

În mandatul fostului preşedinte Joe Biden, Statele Unite au fost principalul susţinător şi furnizor de arme al Ucrainei. Odată venit la Casa Albă, Trump nu a mai aprobat noi ajutoare militare pentru Ucraina, fără însă a opri livrarea celor deja aprobate de Biden, şi le-a cerut europenilor să contribuie mai mult la aceste ajutoare, lucru care în mare măsură s-a întâmplat. Europenii au acceptat deja un aranjament în cadrul NATO cerut de Trump, prin care s-au angajat să cumpere din SUA arme pentru Ucraina şi/sau să furnizeze acesteia arme din propriile lor stocuri şi pe care apoi să le completeze cumpărând arme americane.

Cu toate acestea, Trump pare în continuare să le ceară tot mai mult europenilor, în timp ce menţine ambiguitatea asupra poziţionării SUA în războiul ruso-ucrainean şi retorica sa ar putea să se schimbe oricând din nou. Potrivit analistului Neil Melvin citat mai sus, un singur nou apel telefonic cu Putin ar putea schimba încă o dată mesajul inconsecventului preşedinte Trump.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să...
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selly, despre observațiile pe care i le fac părinții, în ciuda succesului său: „Cred că este imposibil să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Top 10 filme cu Charlize Theron. Actrița împlinește 51 de ani
Adevarul
Marinarii de pe portavionul USS Abraham Lincoln sunt epuizați și demoralizați în largul coastelor Iranului...
Newsweek
Pensionarii așteaptă azi o decizie importantă despre pensii. Vor fi înghețate sau crescute cu 200 lei?
Digi FM
Carmen Șerban, la un pas de o tragedie în București. Mașina cântăreței a ajuns într-o groapă după ce asfaltul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Tom Holland nu se ferește să spună care sunt cele mai slabe filme din cariera sa: „Nu eram deloc mândru de...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine