„Nu îi putem da amendă unui robot”. Ce se întâmplă când poliția oprește o mașină fără șofer care a încălcat regulile de circulație

Data publicării:
mașină autonomă oprită în trafic de poliție
Mașina fără șofer a fost trasă pe dreapta de polițiști după ce a făcut o întoarcere ilegală într-o intersecție semaforizată. Captură foto: Facebook / San Bruno Police Department

Dacă o mașină face o întoarcere ilegală, dar nu este nimeni la volan, cine primește amenda? Aceasta a fost întrebarea existențială cu care polițiștii din California s-au confruntat după ce au oprit în trafic o mașină autonomă care a încălcat regulile de circulație.

În timpul unei operațiuni în San Bruno, un oraș din apropiere de San Francisco, polițiștii au tras pe dreapta o mașină fără șofer, după ce vehiculul a făcut o întoarcere ilegală într-o intersecție semaforizată.

În mesajul publicat pe rețelele sociale, Departamentul de Poliție din San Bruno a postat o poză în care un ofițer de poliție se uită prin geamul mașinii și descoperă că nu este nicio persoană pe scaunul șoferului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Din moment ce nu era niciun șofer uman, nu s-a putut emite o amendă (registrele noastre de amenzi nu au o căsuță pentru 'robot')”, scrie în postarea poliției, care a precizat că a informat Waymo, compania americană de tehnologie ce operează mașina autonomă, în legătură cu „eroarea” făcută de vehicul.

„Sperăm că reprogramarea [mașinii] o va împiedica să mai facă și alte manevre ilegale”, a mai scris poliția din San Bruno.

În California, o lege care le va permite polițiștilor să emită o „notificare de neconformitate” atunci când o mașină autonomă încalcă regulile de circulație va intra în vigoare abia din iulie 2026, potrivit The Guardian.

Legea a fost introdusă după ce San Francisco s-a confruntat cu mai multe incidente provocate de mașinile autonome, inclusiv situații în care aceste vehicule au creat ambuteiaje, au acroșat un pieton, au blocat accesul mașinilor de pompieri și au circulat în zone cu traficul oprit din cauza unor incidente în desfășurare.

Odată ce noua lege va intra în vigoare, companiile care operează mașini autonome vor avea două minute la dispoziție să își mute vehiculele din zonele în care trebuie să își desfășoare activitatea echipele de intervenție.

Sistemul de conducere autonomă folosit de mașinile Waymo utilizează mai multe camere video și senzori prin care vehiculele se orientează în trafic.

Compania a trebuit să recheme în service peste 1.200 de mașini autonome anul acesta din cauza unei probleme de software care a dus la coliziuni cu lanțuri, porți și alte bariere rutiere fixe.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...