Pentagon: Șase dintre transporturile destinate securității Ucrainei au ajuns deja la destinație. Londra: Trimitem mai mult ajutor letal

Data publicării:
john kirby
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului Foto: Profimedia Images

Șase transporturi destinate Ucrainei ca asistență de securitate au ajuns deja în regiune, făcând parte din pachetul de 800 de milioane de dolari aprobat de președintele Joe Biden la 16 martie, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Pe de altă parte, ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a anunțat, după o conferință a donatorilor, că Londra și aliații vor trimite în curând Kievului ajutor letal suplimentar.

Între sistemele de armament care au ajuns deja în Ucraina se numără rachete Javelin și Stinger, dar și articole medicale, veste antiglonț, arme de calibru mic și muniție, a precizat oficialul Pentagonului, citat de CNN.

John Kirby a estimat că va dura probabil „câteva săptămâni” pentru a finaliza transporturile destinate Ucrainei din pachetul de 800 de milioane de dolari. Aceste transporturi sunt deja pe drum. De fapt, de la momentul în care (președintele Biden) a semnat ordinul până la primul transport care a pornit la drum au trecut circa patru zile și au fost deja șase transporturi care au ajuns în regiune, a declarat oficialul Pentagonului.

„Pot să vă spun că nu staționează prea mult în locuri intermediare până când sunt preluate de convoaie și duse în Ucraina, așa că patru zile înseamnă un ritm destul de rapid”, a adăugat el.

„Nu credem că va dura foarte mult până când vom completa și finaliza pachetul de 800 de dolari, probabil câteva săptămâni”, a mai spus Kirby.

Transporturile, a precizat el, nu constau în totalitate din arme. Sunt și „sisteme de armament”, dar și „articole de susținere și sprijin”, inclusiv alimente, veste antiglonț, căști de protecție, arme de calibru mic și muniție, truse medicale și de prim-ajutor, a detaliat Kirby.

Pe de altă parte, portavionul USS Harry S. Truman rămâne în Marea Mediterană până la sfârșitul verii, a decis secretarul american al apărării, Lloyd Austin. El a aprobat un plan de prelungire a prezenței portavionului USS Harry S. Truman în Marea Mediterană, în condițiile în care invazia rusă în Ucraina continuă. Avioanele portavionului participă la eforturile SUA și NATO de a consolida flancul estic al NATO. Portavionul a fost mutat de pe coasta de est a SUA în decembrie și acum se așteaptă să rămână în regiune posibil până în august. În mod normal, misiunea portavioanelor este de șase luni.

Marea Britanie și aliații săi vor trimite mai mult ajutor letal în Ucraina

Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a anunțat, joi, după o conferință internațională a donatorilor pentru Ucraina, că Marea Britanie și aliații săi vor trimite mai mult ajutor letal la Kiev.

„Vor fi trimise mai multe ajutoare letale în Ucraina. O serie de țări au venit fie cu idei noi, fie cu promisiuni pentru mai mulți bani”, a declarat Wallace după conferința la care au participat peste 35 de parteneri internaționali. Secretarul apărării a menționat că Statele Unite sunt „în fruntea” efortului de ajutorare a Ucrainei.

Kievul are nevoie de „mai multă artilerie cu rază lungă de acțiune”, vehicule de protecție și rachete antiaeriene, a menționat Wallace, arătând că Ucraina caută totodată echipamente pentru a-și apăra zonele de coastă, unde există „activitate rusească”.

Pe de altă parte, reputația de „mare armată” a Rusiei a fost distrusă de recentele pierderi, a estimat secretarul apărării. Președintele rus Vladimir Putin „trebuie să-și asume acum consecințele nu numai a ceea ce face Ucrainei, ci și consecințele a ceea ce a făcut propriei sale armate”, a spus Wallace.

Ministrul britanic este de acord cu evaluarea că Rusia a decis să se regrupeze și să-și întărească forțele pentru a se îndrepta către estul țării. „Vor căuta acum să se deplaseze spre est și sud și să vadă ce mai pot face. Și de aceea este foarte important să ținem inventarul la zi”, a adăugat Ben Wallace, citat de CNN.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...