Sentință în cazul studentului la criminologie care a ucis 4 tineri: Bryan Kohberger a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Data actualizării: Data publicării:
Bryan Kohberger
Bryan Kohberger a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Foto: Profimedia

Un student american la criminologie care a şocat Statele Unite ucigând patru colegi fără a-şi dezvălui vreodată motivele a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă fără eliberare condiţionată, informează AFP și news.ro.

După doi ani şi jumătate de tăcere, Bryan Kohberger, în vârstă de 30 de ani, a pledat vinovat pentru cvadrupla crimă comisă în noiembrie 2022, care a terorizat orăşelul Moscow, în Idaho. Această decizie i-a permis să evite pedeapsa cu moartea.

Povestea a fascinat America: cadavrele lui Kaylee Goncalves şi Madison Mogen, ambele în vârstă de 21 de ani, şi Xana Kernodle şi Ethan Chapin, ambii în vârstă de 20 de ani şi aflaţi într-o relaţie, au fost descoperite într-o casă cu răni de cuţit. Aceşti studenţi au fost ucişi în somn, fără să-i trezească pe ceilalţi doi colegi de apartament.

Ancheta a stagnat timp de două luni înainte ca poliţia să îl aresteze pe Kohberger la 30 decembrie 2022, la mii de kilometri de locul crimei, la domiciliul părinţilor săi din Pennsylvania.

La momentul crimelor, el studia la Universitatea de Stat din Washington, cu ambiţia de a obţine un doctorat în criminologie. ADN-ul său a fost comparat cu teaca unui cuţit recuperat de la locul crimei. O înregistrare video arată, de asemenea, o maşină asemănătoare cu a sa care circula prin cartierul victimelor la momentul crimelor.

Dar, în afară de aceste elemente, ancheta nu a reuşit niciodată să stabilească un motiv şi el a rămas întotdeauna tăcut. Acest comportament l-a exasperat în mod evident pe judecătorul Steven Hippler, care l-a descris miercuri drept un „laş” în căutare de atenţie.

„Cu cât încercăm mai mult să găsim o explicaţie pentru inexplicabil, cu cât încercăm mai mult să extragem un motiv, cu atât îi oferim mai multă putere şi control”, a declarat judecătorul, care a considerat că este „timpul să punem capăt celor 15 minute de faimă ale domnului Kohberger”.

„Este timpul ca el să fie condamnat la infamia şi izolarea încarcerării perpetue”, a insistat el, cerând ca această afacere să nu fie transformată într-o carte sau într-un documentar. „Sper sincer că nimeni nu se va înjosi să îi ofere notorietatea pe care o doreşte”, a conchis el.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost puternic contestat de unele dintre familiile victimelor, în special de cea a lui Kaylee Goncalves. Rudele tinerei cereau pedeapsa cu moartea şi au militat pentru o lege adoptată în Idaho în primăvară, care prevede ca persoanele condamnate la moarte să fie ucise prin împuşcare.

Miercuri, la bară, familiile au evocat cu emoţie memoria victimelor şi au sperat uneori într-o pedeapsă divină pentru acuzat. „Vei merge în iad”, a spus Randy Davis, tatăl vitreg al Xanei Kernodle, tremurând de furie. "Eşti diabolic. Nu este loc pentru tine în rai. Ne-ai luat copiii. Vei suferi".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Jennifer Aniston și Jim Curtis ar fi început să-și plănuiască nunta: „Își doresc o nuntă simplă, pe plajă!”
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...