SUA cred că Mojtaba Khamenei este în „în viaţă” şi „tot mai implicat” în conducerea Iranului, declară Marco Rubio

Data actualizării: Data publicării:
mojtaba khamenei
Mojtaba Khamenei. Foto: Profimedia

Statele Unite cred că liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, este „în viaţă” şi „tot mai implicat” în conducerea Iranului, declară marţi secretarul de Stat american Marco Rubio, în contextul în care negocieri ale Washingtonului cu Teheranul în vederea unei opriri a Războiului din Orientul Mijlociu bate pasul pe loc, relatează AFP.

„Cred că există semne care arată că el (Mojtaba Khamenei) se implică tot mai mult, la un anumit nivel, chiar dacă toate comunicările sale de fac în scris şi prin intermediul unor terţi”, a declarat Marco Rubio.

Şeful diplomaţiei a făcut aceste declaraţii în Senat, în cursul unei audieri în Comisia Afacerilor Externe, notează AFP, citată de News.ro.

Grav rănit după un bombardament israelian ţintit asupra unui complex din Teheran în prima zi a războiului, Mojtaba Khamenei nu a apărut niciodată în public sau în înregistrări video de când a fost numit ayatollah, pe 8 martie, fiindu-i atribuite doar mesaje scrise. El i-a luat locul tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei, care a fost ucis în acel atac israelian.

Citiți și:
ANALIZĂ. Analiștii politici avertizează: Iranul se îndreaptă spre un război fără sfârșit. Noul calcul strategic al Teheranului

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vârsta de pensionare a femeilor crește din nou. Cum se modifică pragul în fiecare an până în 2035
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”