Talibanii au lansat o ofensivă masivă în Afganistan înainte de retragerea trupelor SUA și NATO

Data publicării:
Bărbat mascat cu un kalașnikov în mână, la un punct de control din Afganistan
Foto: Profimedia Images

Forțele de securitate afgane au oprit o ofensivă majoră a talibanilor în sudul provinciei Helmand, în ultimele 24 de ore, conform oficialilor și locuitorilor din zonă. Marți, militanții talibani au lansat astfel de ofensive pe tot teritoriul țării, după ce armata americană nu și-a trupele, așa cum fusese stabilit conform unui acord, relatează Reuters.

„A fost o furtună de explozii și sunete de foc de armă”, spune Mulah Jan, locuitor al unei suburbii din Lashkar Gah.

„Mi-am dus toată familia în colțul unei camere. Se auzeau exploziile și sunetele de pușcă de parcă se trăgea chiar în spatele zidului”, a adăugat el. Unele familii părăsiseră anterior zonă, însă cele care nu și-au permis să fugă, au rămas.

Attaulah Aghan, șeful consiliului provinciei Helmand a declarat că Talibanii și-au lansat ofensiva masivă chiar de luni, din mai multe direcții, atacând puncte de control de la marginea Lashkar Gah, pe unele chiar luându-le cu asalt.

Deși Statele Unite au ratat termenul limită de retragere a trupelor stabilit la 1 mai, termen care fusese stabilit printr-un acord cu reprezentanții Talibanilor, președintele Joe Biden a anunțat o retragere completă din Afganistan până în 11 septembrie.

Violențele se intensifică în Afganistan în ultima perioadă

Atacul asupra Helmand are o însemnătate specifică pentru Talibani, în contextul în care această zonă de deșert este cea în care forțele anglo-americane au suferit cele mai mari pierderi pe parcursul războiului lor de 20 de ani.

Ca parte a retragerii trupelor americane din Afganistan, SUA a predat baza din Helmand către trupele afgane în urmă cu două zile.

Ministerul apărării afgan a anunțat că pe lângă atacul din Helmand, forțele de securitate ale țării au răspuns la atacuri alte talibanilor în alte șase provincii în ultimele 24 de ore. Peste 100 de luptători talibani au fost uciși în Helmand.

Termenul limită de 1 mai fusese stabilit de fosta administrație americană, iar Talibanii nu au fost mulțumiți de decizia lui Biden de a rămâne peste acest termen, cu promisiunea unei retrageri complete în 11 septembrie.

Violențele s-au intensificat în Afganistan în ultima perioadă – un atac cu bombă în regiunea Logar a ucis peste 30 de persoane, vineri seară.  

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Dezastrul din spatele corvetelor blocate: Un general NATO explică de ce am ajuns la „momentul T0” și ce bani...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Kate Middleton, apariție neașteptată la Wimbledon. Gestul făcut înainte de meciul lui Arthur Fery a cucerit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...