Trump nu renunță la pretenția de „imunitate absolută” și cere Curții Supreme să i-o confirme

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump încearcă să tergiverseze cât de mult posibil procesele sale penale. Foto: Profimedia Images

Donald Trump și echipa sa de avocați au trimis la Curtea Supremă a SUA o solicitare de anulare a deciziei tribunalului care respinge pretențiile sale de „imunitate prezidențială absolută” în procesul în care este acuzat că a încercat să răstoarne rezultatul alegerilor din 2020, scrie BBC.

Trump susține în procesul în care e acuzat de interferență în alegeri că nu poate fi judecat pentru acțiuni pe care le-a făcut în timpul mandatului prezidențial și că toți președinții se bucură de „imunitate absolută”, cu excepția cazurilor în care sunt găsiți vinovați de Senatul SUA în cadrul unui proces politic de impeachment.

Judecătorii de la un tribunal ordinar nu au fost de acord, însă, cu o astfel de susținere ridicolă și au dat verdictul că Trump poate fi judecat ca orice cetățean obișnuit pentru ilegalitățile comise.

Avocații fostului președinte susțin, însă, că Trump nu ar trebui judecat în timpul unei campanii prezidențiale în curs.

„A efectua un proces penal pe o perioadă de luni de zile împotriva președintelui Trump, la vârful sezonului electoral îi va perturba acestuia capacitatea de a face campanie împotriva președintelui Biden”, au transmis avocații lui Trump în solicitarea către SCOTUS.

Trump încearcă să tragă de timp

Curtea Supremă a Statelor Unite trebuie să decidă, de acum, dacă verdictul dat de tribunalele ordinare se suspendă, caz în care procesul penal s-ar putea amâna până după alegerile din 2024.

Ar fi un verdict extrem de favorabil pentru fostul președinte neofascist care speră că va câștiga alegerile și se va putea autograția în toate dosarele penale în care e implicat.

Totuși, dacă SCOTUS (cu o majoritate conservatoare solidă) nu îi da credit lui Trump, procesul său ar putea să înceapă în luna martie, chiar în timpul competițiilor „Super Tuesday” (este puțin probabil, însă, ca Trump să nu obțină nominalizarea republicanilor în orice caz).

Opțiunile Curții în acest moment sunt să accepte solicitarea lui Trump – caz în care verdictul tribunalului este suspendat până ce acesta va fi re-evaluat de un tribunal din Washington D.C. -, să o refuze (caz în care procesul ar continua în martie, iar susținerile lui Trump ar pica automat), să o studieze pe repede înainte, ca în procesul în care statul Colorado încearcă să-l elimine pe Trump de pe buletinul de vot, sau să o studieze în cazul unei proceduri obișnuit, din nou un caz în care procesul s-ar amâna până după alegeri.

Anterior, Curtea a refuzat solicitarea procurorului Jack Smith de a da un verdict rapid în privința „imunității absolute” a lui Trump.   

Acuzații și procese penale

Acest proces face parte dintr-o serie de procese cu care Trump se confruntă înainte de alegeri, și la nivel federal dar și la nivel de stat.

Fostul președinte este acuzat penal în Georgia pentru încercările de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 din acest stat.

În Florida, există pe numele său un proces pentru sustragerea de materiale secretizate și folosirea lor în moduri inadecvate după plecarea de la Casa Albă.

Un al treilea proces, în New York, are legătură cu presupusa ascundere de autorități a unei plăți făcute vedetei porno Stormy Daniels.

Trump își susține nevinovăția în toate cele trei cazuri, iar echipa sa de avocați se străduiește să obțină amânări pentru toate procesele până după alegeri.

Pe scurt, pe numele fostului președinte există patru capete de acuzare la nivel federal – complot pentru fraudarea guvernului SUA, complot pentru obstrucționarea unei proceduri oficiale, obstrucționarea unei proceduri oficiale, complot pentru anularea drepturilor cetățenilor.  

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Cursa infernală care a schimbat istoria unei națiuni. Aventura fascinantă a doi războinici și a unui copil...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță