Președintele american Donald Trump susține că ar fi primit o ofertă din partea oficialilor de la Teheran de a deveni liderul suprem al Iranului, precizând că a respins oferta. Liderul de la Casa Albă a făcut aceste declarații în cadrul dineului anual al Comitetului Național Republican al Congresului.
Trump a afirmat că ideea ca el să devină următorul lider suprem al Iranului a fost lansată în mod informal de conducerea de la Teheran după ce campania militară americano-israeliană l-a ucis pe ayatollahul Ali Khamenei, dar el a refuzat-o.
„Nu a existat niciodată un șef de stat care să-și dorească mai puțin această funcție decât cea de șef al Iranului. Ascultăm cu atenție unele dintre lucrurile pe care le spun. Ei spun: «Nu o vrem(n.r. funcția de lider suprem al Iranului), am dori să te numim următorul lider suprem». Nu, mulțumesc. Nu vreau asta”, a declarat Trump, în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri al Partidului Republican, desfășurat la Washington.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Iranul l-a numit pe Mojtaba Khamenei lider suprem în urma asasinării tatălui său, fostul ayatollah Ali Khamenei.
Trump a insistat, de asemenea, că oficialii de la Teheran negociază cu Washingtonul pentru a pune capăt războiului, dar le este teamă să recunoască acest lucru din cauza temerilor legate de o revoltă internă.
„Negociază, apropo, și vor atât de mult să încheie un acord, dar le este frică să o spună pentru că se tem că vor fi uciși de propriul popor. Le este frică și că vor fi uciși de noi”, a spus Trump, referindu-se la o serie de asasinate de mare amploare din Iran care au creat un vid de putere în țară.
Casa Albă a insistat, de asemenea, că negocierile de pace cu Iranul sunt în curs, chiar dacă Teheranul a respins public propunerile SUA și a emis noi condiții proprii pentru a pune capăt conflictului care a provocat ravagii în Orientul Mijlociu și pe piețele globale.
Condițiile Teheranului vizează garanții că SUA și Israelul nu își vor relua atacurile, despăgubiri pentru daunele de război și recunoașterea autorității sale asupra Strâmtorii Hormuz, potrivit postului de televiziune de stat Press TV.
Citește și: Ascensiunea lui Mohammad Ghalibaf, fostul comandant devenit politician, văzut de Trump ca posibil partener în negocierile cu Iranul
Editor : C.L.B.