Cât a ajuns să coste motorina în Bulgaria, la o lună și jumătate de la începerea războiului din Iran

Data actualizării: Data publicării:
Pumps on a Lukoil gas station in Bulgaria
Foto: Profimedia Images

Preţurile carburanţilor în Bulgaria au crescut semnificativ de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, înregistrându-se un avans de 19,9% la benzină şi de 38,8% la motorină, conform datelor Agenţiei Naţionale de Venituri (NRA).

Preţurile petrolului şi gazelor au crescut vertiginos de la începutul atacurilor americano-israeliene împotriva Iranului pe 28 februarie, care au dus la blocada Strâmtorii Ormuz, o zonă strategică prin care trece o cincime din energia mondială, şi la deteriorarea infrastructurii energetice din Golf.

Oficialii de la Sofia susţin că majorările de preţ au fost însoţite de schimbarea obiceiurilor de consum şi de intensificarea monitorizării pieţei combustibililor de către stat.

În 14 aprilie, preţul benzinei A95, cea mai utilizată, se situa la 1,48 euro pe litru, iar preţul motorinei a ajuns la 1,77 euro pe litru, potrivit Novinite, preluată de Agerpres.

Comparativ cu 28 februarie, când a început conflictul din Orientul Mijlociu, benzina a devenit cu 0,25 euro mai scumpă, iar motorina cu 0,49 euro.

„Cea mai semnificativă creştere s-a înregistrat la motorină, urmată de benzină şi GPL (Gaz Petrolier Lichefiat)”, a afirmat directorul general al NRA, Milena Krastanova.

Evoluția vânzărilor

De asemenea, datele arată schimbarea tendinţelor pe piaţa combustibililor. În martie 2026, vânzările de carburanţi au crescut în pofida majorării preţurilor, ajungând la 353,3 milioane litri, sau cu 23,5% mai mult decât în februarie.

Cel mai semnificativ avans, de 25,2%, s-a înregistrat la motorină, urmată de benzină, cu 23,6%, şi GPL, cu 17,9%.

Dar în prima jumătate a lunii aprilie, comparativ cu finalul lunii martie, volumele totale de combustibili au scăzut cu 5%.

Între 15 şi 31 martie şi 1 şi 14 aprilie, preţul benzinei a crescut cu 2,5%, iar al motorinei cu 8,3%. În ritm lunar, în martie s-a înregistrat un avans de 19,6% la motorină, de 11,1% la benzină şi de 12% la GPL.

În plus, s-a înregistrat o creştere a veniturilor statului de pe urma impozitării combustibililor.

NRA a extins supervizarea după începerea conflictului, monitorizând zilnic evoluţiile de pe piaţa combustibililor.

Au fost efectuate peste 820 de inspecţii în ultimele săptămâni, inclusiv la retailerii majori de carburanţi. Inspectorii au identificat 475 de cazuri de majorare a marjelor de profit la cel puţin un tip de combustibil.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Dezastrul din spatele corvetelor blocate: Un general NATO explică de ce am ajuns la „momentul T0” și ce bani...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Kate Middleton, apariție neașteptată la Wimbledon. Gestul făcut înainte de meciul lui Arthur Fery a cucerit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...