Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost încarcerat marți la penitenciarul din Paris, unde își va ispăși pedeapsa de cinci ani de închisoare. Cu câteva zile înainte să fie închis, a făcut o vizită controversată la Palatul Elysee, unde a fost primit de Emmanuel Macron, a aflat presa franceză și a confirmat ulterior chiar președintele. Macron a spus că i s-a părut normal, la nivel uman să facă acest gest. Nicolas Sarkozy a fost condamnat în urmă cu o lună pentru finanțarea campaniei sale prezidențiale din 2007, anunță France24.
ACTUALIZARE 12.10 Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a ajuns la închisoarea La Santé din Paris pentru a-și începe pedeapsa de cinci ani de închisoare.
„Un om nevinovat este închis”, a scris politicianul într-o postare pe X.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Nu cer niciun avantaj sau favor”, a adăugat el. „Adevărul va triumfa”
ACTUALIZARE 10.20 Fostul președinte a părăsit deja reședința din Paris, îndreptându-se spre penitenciarul unde va fi încarcerat. La ieșirea din locuință, Sarkozy, care era însoțit de fosta Primă Doamnă, Carla Bruni, a fost aplaudat de mulțime.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Știrea inițială
Zilele trecute, Nicolas Sarkozy a declarat presei că se simte calm și că nu a solicitat facilități speciale pentru şederea sa după gratii. A refuzat să facă cerere pentru o celulă individuală. Totuși, administraţia penitenciarului a decis să-i ofere una, pentru a-i garanta siguranţa. Va sta într-o încăpere de 11 metri pătraţi cu fereastră sigilată, în izolare.
Condițiile sunt similare cu cele din restul închisorii: celulele măsoară între 9 și 12 metri pătrați și, în urma renovărilor, includ acum dușuri private.
Sarkozy va avea acces la un televizor - contra unei taxe lunare de 14 euro - și la un telefon fix.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Fostul președinte declara cu o zi în urmă că nu se teme de închisoare.
„Voi ţine capul sus, chiar în faţa porţilor de la Sante”, a spus Sarkozy.
Fostul preşedinte a mai spus pentru La Tribune Dimanche că nu vrea să se plângă sau să fie consolat în timpul încarcerării. El intenţionează să-şi petreacă timpul în închisoare scriind o carte, potrivit ziarului.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Sarkozy, care a condus Franţa între 2007 şi 2012, a fost găsit vinovat de conspiraţie criminală din cauza eforturilor unor consilieri apropiaţi de a procura, în timpul campaniei pentru alegerile din 2007, fonduri din Libia în timpul regimului dictatorului Muammar Gaddafi, între timp asasinat după o revoltă. Sakozy a afirmat mereu că este nevinovat şi a făcut recurs la condamnare.
În trecut, închisoarea La Santé din Paris i-a găzduit pe militantul de stânga Carlos Șacalul și pe liderul panamez Manuel Noriega.
Editor : C.A.