Peste 200.000 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în Franța

Data actualizării: Data publicării:
Bărbat testat pentru COVID de un cadru medical.
Foto: GettyImages

Numărul cazurilor de COVID-19 în Franţa „urmează să depăşească lejer 200.000” în ultimele 24 de ore, a anunţat marţi ministrul francez al Sănătăţii, François Braun, cu prilejul unei audieri în Adunarea Naţională, informează AFP.

Cel de-al şaptelea val epidemiologic „creşte în aceste ultime zile” şi „am înregistrat de ordinul a 120.000 de cazuri (pe zi) în medie în această ultima săptămână, numărul de cazuri urmând să depăşească lejer 200.000 în această seară”, a declarat Braun în deschiderea unei dezbateri despre proiectul de lege privind „supravegherea şi securitatea sanitară”.

În faţa virusului, care „circulă din ce în ce mai rapid, trebuie să protejăm populaţia şi să monitorizăm povara acestui val asupra sistemului de sanătate”, a pledat ministrul în faţa comisiei juridice, la o zi după nominalizarea sa în cel de-al doilea cabinet al prim-ministrului Elisabeth Borne.

Remarcând creşterea numărului de internări în serviciile spitaliceşti convenţionale şi, într-o mai mică măsură, la terapie intensivă, ministrul, care lucrează în medicina de urgenţă, a subliniat că se situa până acum „foarte jos faţă de valul din ianuarie” şi fără să poată fi comparat cu valurile precedente, „de o amploare încă şi mai mare”.

„Cu toate acestea, suntem extrem de atenţi la evoluţia situaţiei în contextul pe care îl cunoaştem despre spitale”, a continuat Braun.

Şi, „în ciuda celor care susţin contrariul, strategia guvernului este clară” în faţa acestui val, mai spus el, făcând apel la „regăsirea tuturor bunelor reflexe”.

„Vaccinarea împotriva formelor grave salvează vieţi”

În plus faţă de portul recomandat al măştii „în locurile aglomerate, cum ar fi aici spre exemplu, în mijloacele de transport în comun, în mijloacele de transport în vacanţe”, ministrul, care a purtat mască în timpul audierii, a recomandat un al doilea rapel vaccinal pentru persoanele cele mai fragile.

„Vaccinarea împotriva formelor grave salvează vieţi”, a insistat Braun, care a spus că a văzut, din postura de „medic în medicina de urgenţă, mult prea multe decese care se puteau evita”.

„Dacă ieşim din regimurile excepţionale de criză, nu ieşim cu toate acestea din epidemia de COVID şi este nevoie să menţinem anumite instrumente”, care fac obiectul a două articole „foarte ţintite” din proiectul de lege, a mai spus ministrul, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Acest text „nu este un proiect al stării de urgenţă” şi „comportă măsuri minimale, dar necesare, care ne vor permite după 31 iulie să monitorizăm epidemia pentru a-i proteja pe francezi”, a mai spus el.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
O altercație între doi câini s-a lăsat cu un întreg proces. Despăgubiri de peste 50.000 de lei stabilite de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun