„Prea puțin, prea târziu”: Raportul de 800 de pagini despre pandemia de COVID-19 zguduie Marea Britanie

Data publicării:
Covid-19 pandemic inquiry
Boris Johnson, în timpul unei vizite, în februarie 2021, la un centru de vaccinare împotriva coronavirusului. Sursa foto: Profimedia Images

Raportul oficial al Marii Britanii privind gestionarea pandemiei de Covid-19, publicat joi seara și având aproximativ 800 de pagini, conține critici severe la adresa fostului prim-ministru Boris Johnson și a echipei sale din Downing Street, scrie Politico.

Ancheta concluzionează că răspunsul guvernului britanic în primele luni ale pandemiei a fost „prea puțin, prea târziu”, că la nivelul conducerii a existat o „cultură toxică” și că autoritățile nu au învățat suficient din greșeli. Președinta comisiei, Heather Hallett, avertizează că, fără schimbări fundamentale, sacrificiile umane și financiare ale pandemiei „vor fi fost în zadar”.

Aproximativ 23.000 de decese ar fi putut fi evitate în Anglia dacă primul lockdown impus la începutul pandemiei de COVID-19 ar fi fost decretat mai devreme, potrivit concluziilor unei anchete publice, dezvăluite joi şi care evidenţiază „haosul” ce domnea în Guvernul condus de Boris Johnson. Regatul Unit a înregistrat unul dintre cele mai grele bilanţuri din Europa asociate cu pandemia de COVID-19, cu 226.000 de decese.

Un prim lockdown obligatoriu a fost decretat pe 23 martie, la aproximativ trei luni după declanşarea epidemiei, care a început să se manifeste în China înainte să se răspândească în lumea întreagă.

Actualul prim-ministru britanic, laburistul Keir Starmer, a promis „să examineze cu atenţie” acest raport şi a afirmat că au fost aduse „îmbunătăţiri” protocoalelor guvernamentale în cazuri de criză majoră.

Boris Johnson, acuzat de lipsă de decizie

Raportul îl critică pe Boris Johnson pentru că nu a tratat virusul cu suficientă seriozitate în primele luni din 2020 și pentru că a oscilat între decizii privind impunerea unui lockdown.

În plus, mărturiile colectate de anchetă arată că mediul de lucru de la nr. 10 Downing Street era „toxic și haotic”, iar opiniile unor membri ai echipei, în special ale femeilor, erau ignorate. Documentul arată și că Johnson ar fi încurajat comportamentul consilierului său-șef, Dominic Cummings.

Dominic Cummings, criticat pentru atmosfera creată

Fostul consilier-șef Dominic Cummings este acuzat că a contribuit la o cultură „toxică și sexistă” în cadrul guvernului și că a creat un climat de „teamă, suspiciune și neîncredere”.

De asemenea, raportul îl descrie drept o influență destabilizatoare în perioada critică de început a pandemiei. Totuși, ancheta îi recunoaște „acțiunea lăudabilă” prin care a impulsionat schimbarea strategiei inițiale, considerată responsabilă pentru salvarea unor vieți.

Ministrul sănătății, criticat pentru exagerări și lipsă de credibilitate

Fostul ministru al sănătății, Matt Hancock, este criticat pentru că a oferit o imagine „excesiv de optimistă” privind pregătirea sistemului de sănătate pentru pandemie.

Raportul notează că Hancock și-a creat o reputație de a „promite prea mult și a livra prea puțin” și că existau îngrijorări privind fiabilitatea sa în ședințele guvernului.

Ancheta concluzionează că Marea Britanie ar fi trebuit să impună un lockdown cu o săptămână mai devreme, iar întârzierea ar fi dus la aproximativ 23.000 de decese suplimentare.

Chris Wormald, criticat pentru lipsa unei intervenții

Chris Wormald, actualul secretar al cabinetului premierului Keir Starmer, este menționat în raport pentru eșecul de a contracara încrederea exagerată a ministrului sănătății în capacitatea sistemului.

Deși critica nu este la fel de dură ca în alte cazuri, raportul notează că lipsa de acțiune a lui Wormald a ridicat semne de întrebare privind eficiența conducerii sale.

Probleme structurale în aparatul de stat

Raportul evidențiază și probleme la nivelul aparatului central al guvernului. Secretariatul Guvernului este criticat pentru lipsa unei coordonări ferme și a unei implicări mai mari în primele decizii majore ale pandemiei.

Documentul observă că structurile de decizie „aveau nevoie de îmbunătățiri” și că, în multe situații, Johnson a preferat un proces de decizie centralizat, ocolind cabinetul.

În ceea ce privește administrațiile din Scoția și Țara Galilor, raportul notează că nu au existat probleme majore de colaborare, deși fosta prim-ministră Nicola Sturgeon este criticată pentru vizibilitatea excesivă în timpul conferințelor zilnice, chiar dacă abordarea ei este descrisă drept „serioasă și diligentă”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment