VIDEO „Stonehenge-ul spaniol”, vechi de 5.000 de ani, a ieşit la suprafață din apele secate ale unui lac de acumulare

Data publicării:
stonenhenge spaniol digi
„Stonehenge-ul spaniol”, vechi de 5.000 de ani, a ieşit la suprafață din apele secate ale unui lac de acumulare. Sursa: captură video

Unul dintre efectele secundare neaşteptate ale celei mai grave secete din ultimele decenii a fost un fenomen care a încântat arheologii: un cerc din piatră preistoric a ieșit la suprafață din apele afectate de secetă ale unui lac de acumulare din Spania.

Cunoscut în mod oficial sub denumirea Dolmenele de Guadalperal, dar supranumit „Stonehenge-ul spaniol'”, cercul alcătuit din zeci de pietre megalitice se crede că datează din anul 5.000 î.e.n, relatează Reuters, citată de Agerpres.

În prezent este vizibil în întregime într-unul din marginile barajului Valdecanas, în centrul provinciei Caceres, unde autorităţile spun că nivelul apei a scăzut până la 28% din capacitate.

„Este o surpriză, o oportunitate rară de a putea avea acces la monument”, a spus arheologul Enrique Cedillo de la Universitatea Complutense din Madrid, unul dintre experţii care se grăbeşte să studieze cercul înainte de a fi acoperit din nou de ape.

Monumentul fost descoperit de arheologul german Hugo Obermaier în 1926, dar zona a fost inundată în 1963 în cadrul unui proiect de dezvoltare rurală pe vremea dictaturii lui Francisco Franco.

De atunci, a mai fost vizibil integral doar de patru ori.

Dolmenele sunt pietre aranjate vertical care susţin de obicei o piatră plată. Deşi există multe astfel de construcţii megalitice în diverse locuri din Europa, există foarte puţine informaţii despre cei care le-au ridicat. Rămăşiţe umane descoperite în perimetrul acestora sau în apropiere au condus la emiterea unei teorii citate deseori, potrivit căreia aceste construcţii ar fi nişte monumente funerare.

Asociaţiile locale istorice şi de turism au recomandat relocarea pietrelor Guadalperal într-un muzeu sau într-un alt loc, pe un sol uscat.

Apariţia acestora este de asemenea de bun augur şi pentru Ruben Argentas, proprietarul unei mici afaceri de tururi cu barca.

„Dacă dolmenul apare, apare şi turismul pentru dolmen”, a declarat el pentru Reuters, după o zi aglomerată în care a plimbat turiştii până la sit şi retur.

Nu există însă niciun avantaj pentru fermierii locali.

„'Nu a existat suficientă ploaie din primăvară... Nu există apă pentru vite aşa că trebuie să o transportăm noi”, a spus Jose Manuel Comendador.

Un alt localnic, Rufino Guinea, a spus că recolta lui de ardei dulce a fost distrusă.

Schimbările climatice au provocat în Peninsula Iberică cea mai gravă secetă din ultimii 1.200 de ani, iar ploile din anotimpul rece sunt aşteptate să se diminueze în continuare, potrivit unui studiu publicat de revista Nature Geoscience.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Rețetele inventate în comunism, când din lipsuri s-a născut „bucătăria de supraviețuire”
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja