Video Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan are prima ședință după adoptarea moțiunii de cenzură. Ce atribuții mai are Executivul

Data actualizării: Data publicării:
ilie bolojan la masa din sedinta de guvern
Premierul Ilie Bolojan Foto: gov.ro

Guvernul condus interimar de Ilie Bolojan se reunește vineri, de la ora 12:00, în prima ședință extraordinară după adoptarea moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Cabinetului. Executivul funcționează acum într-un regim de interimat, cu atribuții limitate și fără posibilitatea de a adopta măsuri majore sau reforme noi.

ACTUALIZARE: Pe ordinea de zi a ședinței de vineri se află trei proiecte de hotărâre de guvern.

Primul vizează repartizarea fondurilor pentru Programul național „Masă sănătoasă”, destinat preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

Potrivit notei de fundamentare, programul urmărește reducerea abandonului școlar și sprijinirea copiilor din medii vulnerabile, în condițiile în care frecventarea școlii este influențată de dificultățile socio-economice și lipsa unui suport alimentar zilnic.

În 2025, programul a fost implementat în 1.462 de unități de învățământ, pentru aproximativ 514.700 de beneficiari, iar autoritățile își propun extinderea treptată a acestuia la nivel național până în anul școlar 2029-2030.

Pentru anul 2026, Guvernul urmează să repartizeze 1,531 miliarde de lei pentru finanțarea programului.

Pe agenda Executivului se mai află un proiect privind înscrierea unor bunuri imobile în domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, precum și un proiect pentru retragerea statutului de utilitate publică recunoscut Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (A.D.I.R.I.).

 

Ședința de vineri are loc în format hibrid și este a treia reuniune a Guvernului din această săptămână. Primele două ședințe au fost convocate în regim de urgență înainte de votul moțiunii de cenzură, pentru aprobarea unor ordonanțe considerate esențiale pentru continuarea proiectelor finanțate prin PNRR și pentru programul european de înarmare SAFE.

După căderea Guvernului prin moțiune de cenzură, Executivul rămâne în funcție doar pentru administrarea treburilor curente ale statului, până la instalarea unui nou cabinet cu puteri depline.

Citește și: Cât mai rămâne Ilie Bolojan premier, după moțiunea de cenzură? Guvernul are atribuții limitate: ce mai poate face

Ce poate și ce nu poate face un Guvern interimar

Constituția prevede că „Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern”. Cu alte cuvinte, după adoptarea moțiunii de cenzură, Cabinetul Bolojan este considerat provizoriu și are atribuții strict limitate.

Prevederile constituționale sunt completate de Codul Administrativ, care stabilește că Executivul nu mai poate promova politici publice noi, nu poate emite ordonanțe de urgență și nici nu poate iniția proiecte de lege.

Guvernul poate adopta doar hotărâri necesare funcționării administrației și gestionării activității curente a statului.

Printre atribuțiile pe care Guvernul interimar nu le mai poate exercita se numără:

  • adoptarea de ordonanțe de urgență;
  • inițierea de proiecte de lege;
  • promovarea unor politici sau reforme noi;
  • asumarea unor decizii politice majore.

Asta înseamnă că proiecte importante anunțate de Executiv, precum legea salarizării sau alte reforme promise de la Palatul Victoria, nu mai pot fi promovate în această perioadă de interimat.

Potrivit Constituției, un premier interimar poate conduce Guvernul pentru o perioadă de cel mult 45 de zile. În acest interval, președintele trebuie să desemneze un nou candidat pentru funcția de premier, iar Parlamentul să voteze un nou Guvern.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...