MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova

Data actualizării: Data publicării:
iuri pilipson
Iuri Pilipson. Sursa foto: MAE rus

Ministerul Afacerilor Externe din Federația Rusă a venit cu o serie de declarații belicoase la adresa României, după ce Bucureștiul a cumpărat recent Portul Internațional Giurgiulești din Republica Moldova. Directorul Iuri Pilipson, din MAE rus, susține că țara noastră va folosi portul pentru a transporta arme în Ucraina. Oficialul rus și-a exprimat revolta și în legătură cu acțiunile „unioniste” de pe cele două maluri ale Prutului. 

Într-un amplu interviu oferit agenției de presă controlată direct de către Kremlin, Pilipson a vorbit pe larg despre subiectele de actualitate, lăudând printre altele și direcția pro-Moscova a noului premier bulgar. 

În cadrul aceleiași discuții cu oficiosul Kremlinului, Pilipson a vorbit pe larg despre acțiunile României din Republica Moldova, acuzând țara noastră de „presiune propagandistică”. 

Directorul celui de-al Doilea Departament din cadrul diplomației ruse a fost întrebat: 

„În România este discutată tot mai frecvent ideea unirii cu Republica Moldova. Cât de aproape este Bucureștiul de realizarea practică a acestui proiect? La ce ar putea conduce acesta? Și de ce Chișinăul nu se opune integrării cu România? De asemenea, România a devenit recent proprietara portului moldovenesc Giurgiulești. De ce are nevoie România de acest port și ar putea, în calitate de stat membru NATO, să îl utilizeze în mod activ împotriva Rusiei?”

Iuri Pilipson a răspuns: „Promovarea în spațiul mediatic a temei unirii celor două state face parte dintr-o campanie de influențare a opiniei publice din Republica Moldova, menită să creeze impresia unei susțineri populare tot mai largi pentru așa-numita „unire”, cum este denumit acest proces.

În pofida presiunii propagandistice, majoritatea covârșitoare a locuitorilor Republicii Moldova, după cum știm, nu dorește să renunțe nici la identitatea sa națională, nici la statalitate. Contrar cercetărilor sociologice din România, care ar indica o creștere a numărului susținătorilor unirii, la ultimul recensământ al populației 76,7% dintre cetățenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni și doar 8,0% români. Cu greu mai este nevoie de vreun comentariu.”

„Achiziționarea operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin care se realizează peste 70% din importurile și exporturile Republicii Moldova pe cale navigabilă, a fost prezentată la București drept un pas către „reunificarea economică”, fiind anunțată și utilizarea acestui nod de transport „în procesul de reconstrucție a Ucrainei”. Punerea în aplicare a unor planuri atât de ambițioase ține însă de un viitor incert.

Între timp,  România este deja implicată în acordarea unui sprijin militar și logistic direct regimului de la Kiev. Această împrejurare ridică semne de întrebare cu privire la adevăratele scopuri ale utilizării portului Giurgiulești în viitorul apropiat. Cu atât mai mult cu cât portul a fost transformat de multă vreme într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a unor diverse categorii de mărfuri, inclusiv a celor destinate necesităților forțelor armate ale Ucrainei”, a afirmat oficialul MAE rus.

<…>

„După cum a demonstrat procesul îndelungat de negociere a celui de-al 21-lea „pachet de sancțiuni”, consecințele politicii ostile antiruse devin tot mai resimțite de statele Uniunii Europene. Restricțiile îi lovesc dureros tocmai pe cei care le concep. <…>

La rândul nostru, subliniem constant caracterul nelegitim al măsurilor coercitive unilaterale impuse de Uniunea Europeană. Acestea nu sunt în măsură să influențeze cursul politicii externe a țării noastre”, a mai precizat Iuri Pilipson.

Conform ultimului sondaj făcut public, aproape jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova susțin ideea unirii cu România. 

În ceea ce privește achiziționarea Portului Giurgiulești, Guvernul a precizat la momentul respectiv:

„Prin această cumpărare, România, prin CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în regiunea Mării Negre și a bazinului Dunării.

Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, pentru creșterea capacității portului, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii, precum pentru consolidarea importanței sale strategice în zonă”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoferii vor fi opriți pe anumite drumuri din România în această toamnă. De ce îi oprește Poliția și ce vor fi...
Digi FM
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era melodia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
51, 83 și 86 de ani. Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Al Pacino, trei exemple de măreție hollywoodiană...
Adevarul
Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a...
Newsweek
Se interzice cumulul pensiei cu salariu. Se elimină pensia anticipată. Pensiile cresc la 1 ianuarie PROIECT
Digi FM
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul tort pe care îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu...
UTV
Adela Popescu și Radu Vâlcan au întors toate privirile la premiera filmului „3 zile în septembrie”. Cei doi...