Scandal internațional la Miss Universe: coproprietarii concursului sunt vizați de o anchetă penală. Acuzațiile aduse

Data actualizării: Data publicării:
The 74th Miss Universe Competition 2025 Preliminary Competition in Thailand. - 19 NOV 2025
A 74-a ediție a concursului Miss Universe 2025, Bangkok, Thailanda. Foto: Profimedia Images

Concursul de frumuseţe Miss Universe se află din nou în centrul atenţiei, coproprietarul său mexican fiind acuzat de trafic de droguri şi arme, în timp ce coproprietara thailandeză face obiectul unui mandat de arestare pentru fraudă. Competiția s-a încheiat săptămâna trecută în Thailanda cu victoria Miss Mexic Fatima Bosch, care și luat revanşa după ce a fost public criticată de un prezentator al concursului.

Un tribunal thailandez a emis marţi un mandat de arestare împotriva coproprietarei concursului, femeia de afaceri Anne Jakapong Jakrajutatip, pentru o presupusă fraudă în valoare de 930.000 de dolari, a aflat miercuri AFP, scrie News.ro.

Un chirurg estetician a acuzat-o pe Jakapong de fraudă şi ascundere de informaţii atunci când l-a convins să investească în grupul său JKN Global, care este coproprietar al concursului.

Procuratura federală din Mexic a anunţat miercuri că celălalt coproprietar al concursului, omul de afaceri mexican Raul Rocha Cantu, face obiectul unei anchete pentru trafic de arme, droguri şi combustibil.

„Sunt colectate informaţii cheie pentru a permite procuraturii federale să continue şi să aprofundeze această anchetă”, a indicat Parchetul într-un comunicat de presă.

Mandate de arestare emise pentru 13 suspecți

Acesta a precizat că au fost emise mandate de arestare împotriva a 13 suspecţi, fără a-i identifica.

Mass-media mexicane afirmă că Rocha Cantu se numără printre persoanele căutate de poliţie şi semnalează legături presupuse între omul de afaceri şi tatăl noii Miss Universe.

Citește și: Miss Jamaica, surprinsă în timp ce cade de pe scenă în timpul rundei preliminare a concursului Miss Universe: „Nu are oase rupte”

Bernando Bosch, directorul companiei petroliere publice Pemex, a negat orice legătură cu Rocha Cantu.

Ediţia din 2025 a concursului de frumuseţe a fost plină de evenimente neaşteptate, între căderile candidatelor şi mai multe controverse, printre care o acuzaţie de fraudă electorală, respinsă de organizaţie.

Fatima Bosch a primit „insulte, atacuri și chiar amenințări cu moartea”

La începutul lunii noiembrie, în cadrul unei reuniuni de pregătire filmate care a devenit virală online, prezentatorul Miss Universe, Nawat Itsaragrisil, a numit-o pe Fatima Bosch „idioată”. El i-a reproşat în special că nu a publicat pe reţelele sale sociale un videoclip promoţional despre Thailanda, ţara organizatoare.

Furioasă, tânăra de 25 de ani a părăsit sala, urmată de câteva dintre colegele sale.

Altercaţia a stârnit multe reacţii în Mexic, până la preşedinta Claudia Sheinbaum, care a salutat reacţia Fatimei Bosch.

Citește și: Bătălia pentru un imperiu al frumuseții: Cum a ajuns concursul Miss Universe în mijlocul unui scandal internațional

Marţi, regina frumuseţii a declarat că a primit „insulte, atacuri şi chiar ameninţări cu moartea” în legătură cu suspiciunile privind legăturile dintre tatăl ei şi concurs.

Concursul Miss Universe a fost deţinut anterior de preşedintele american Donald Trump.

Grupul JKN Global al lui Jakapong a cumpărat-o în 2022 pentru 20 de milioane de dolari, înainte de a ceda jumătate din ea grupului Legacy Holding USA al lui Rocha Cantu pentru 16 milioane de dolari.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Mihaela Rădulescu, mesaj neașteptat pe rețelele sociale: „Este timpul să fiu din nou fericită”. Ce a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Un bărbat concediat abuziv a refuzat sumele compensatorii. A câștigat în instanță despăgubiri de trei ori mai...
Newsweek
Câți ani trebuie să lucrezi ca să ieși la pensie de limită de vârstă? Când te pensionezi după anul nașterii
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...