În zona de excludere de la Cernobîl, instituită în urmă cu aproape 40 de ani, după ce reactorul patru al centralei nucleare a explodat, natura a pus stăpânire pe teritoriul ce a aparținut odinioară omului, formele de viață reușind să supraviețuiască și să se adaptateze unor condiții pe care mulți oameni de știință le considerau improprii.
Prima incursiune făcută de oamenii de știință în spațiul de excludere din jurul centralei nucleare s-a petrecut la sfârșitul anilor '90, când o echipă de cercetători de la Academia Națională de Științe din Ucraina a explorat zona în căutarea unor forme de viață care au reușit să supraviețuiască în mediul radioactiv.
Cercetătorii au fost suprinși să întâlnească o comunitate variată de fungi, nu mai puțin de 37 de specii, toate de culoare închisă, bogate în pigmentul melanină, care au proliferat pe pereții celor mai radioactive clădiri de pe Pământ.
Cladosporium sphaerospermum, ciuperca de la Cernobîl care se hrănește cu radiații?
Cea mai bine reprezentată în mediul respectivera specia de ciuperci Cladosporium sphaerospermum, care, totodată, prezenta și cele mai ridicate niveluri de contaminare radioactivă, scrie Science Alert.
Energia radiației ionice din zona de excludere de la Cernobîl este suficientă pentru a rupe legăturile electronice din atomi, ionizarea descompunând moleculele, interferând cu reacțiile biochimice și chiar poate sfărâma ADN-ul, dar, în ciuda acestei nocivități, radiația nu afectase deloc dezvoltarea culturii de ciuperci, ba, se pare, chiar dimpotrivă.
Ulterior, o echipă de cercetători de la Albert Einstein College of Medicine, SUA, a constatat, în condiții de laborator, că radiația ionizantă nu dăunează ciupercii așa cum se întâmplă în cazul altor organisme, notificând și modificarea comportamentul melaninei fungice, care părea să protejeze organismul împotriva radiațiilor - o observație intrigantă care a necesitat investigații suplimentare.
Coroborând aceste informații, una dintre ipotezele luate în calcul de oamenii de știință pentru a explica fenomenul reprezentat în cazul Cladosporium sphaerospermum are în vedere derularea unui proces de radiosinteză, în care pigmentul negru al ciupercii - melanina -, o ajută să capteze radiația ionică din mediu și să o transforme în energie. Un proces similar fotosintezei, procesul prin care plantele, cu ajutorul energiei, transformă dioxidul de carbon în oxigen și energie.
Experimente pe Stația Spațială Internațională
Ipoteza pare să fie susținută de rezultatele unor serii de experimente desfășurate în urmă cu câțiva ani, când Cladosporium sphaerospermum a fost trimisă în spațiu. Cultura de fungi a fost expusă radiațiilor cosmice, într-o cultură fixată pe exteriorul Stației Spațiale Internaționale. Scopul experimentelor nu a fost să demonstreze sau investigheze radiosinteza, ci să exploreze potențialul ciupercii ca scut împotriva radiației pentru misiunile spațiale, un aspect evidențiat de cantitatea mai mică de radiații care trecea de fungi.
Până în prezent, radiosinteza rămâne doar o idee interesantă, o poveste oarecum science-fiction, oamenii de știință nereușind să demonstreze mecanismul fizic, chimic și biologic prin care ea funcționează.
Totuși, rămâne fascinant modul în care viața găsește întotdeauna o cale de a învinge, exemplificat în acest caz de o modestă ciupercă neagră, catifelată, care s-a adaptat radiației ionizante pentru a supraviețui și a prolifera într-un loc periculos pentru toate celelalte organisme.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citește și:
Reportaj exclusiv. Viața la Cernobîl după 32 de ani de la dezastrul nuclear: cum arată în prezent orașul-fantomă
VIDEO Un expert ucrainean lămureşte misterul câinilor albaştri de la Cernobîl: „Este o prostie”
Editor : Cristi Severin
