Păsările din pădurea amazoniană suferă transformări ale corpului din cauza climei (studiu)

Data publicării:
pasare colorata din padurea amazoniana
Păsările din pădurea amazoniană suferă transformări ale corpului pentru a se adapta la încălzirea climatică Foto: Cameron Rutt via green-reporter.com

Schimbarea climatică afectează tot ce este viu: speciile care nu dispar, se adaptează. Astfel, păsările din Amazon par să  fi „intrat la apă” din cauza încălzirii globale, spun cercetătorii. Păsările, ca şi alte specii, îşi transformă corpul pentru a se lupta cu temperaturile crescute.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul academic Science Advances, pe 12 noiembrie. Studiul este impresionant şi consistent: se întinde pe durata a 40 de ani (din 1979 până în 2019) şi analizează schimbările a 77 specii de păsări, scrie Mediafax.

În cadrul studiului, 15.000 de specimene din jungla amazoniană au fost prinse, analizate, cântărite şi apoi eliberate.

Cercetătorii au constatat nu doar că s-au redus considerabil populaţiile de păsări, dar și corpurile lor s-au schimbat: mărimea şi aripile păsărilor arată diferit. Concret, acestea au un corp mai mic, şi, prin urmare, cântăresc mai puţin, dar aripile cresc mult mai mari.

Oamenii de ştiinţă spun că asta se întâmplă strict din cauza schimbărilor climatice: păsările trebuie să se adapteze la un climat mai cald, aşa că aripile le cresc mai mult pentru a fi mai eficiente în zbor.

Cele mai afectate păsări, cu schimbări considerabile în ceea ce priveşte greutatea şi anvergura aripilor, sunt cele care trăiesc în mijlocul pădurii amazoniene, unde aerul este mai uscat, iar temperaturile mai ridicate. Acestea tind şi să zboare mai mult decât restul păsărilor.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit