Capitala înregistrează un nou episod de poluare în zonele Mihai Bravu, Cercul Militar și Lacul Morii

Data publicării:
poluare bucuresti - captura

Municipiul Bucureşti se confrunta, marți după-amiază, cu un nou episod de creşteri ale valorilor particulelor în suspensie PM10, care au fost înregistrate la staţiile de monitorizare a calităţii aerului amplasate în zonele Mihai Bravu, Cercul Militar şi Lacul Morii, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

„A fost transmisă o avertizare către Primăria Municipiului Bucureşti pentru dispunerea de măsuri imediate. În avertizare este specificată inclusiv concluzia analizei specialiştilor noştri, privind cauzele creşterilor concentraţiilor de PM10 respectiv, resuspensia particulelor grosiere de la sol (a prafului), fenomen favorizat de vântul puternic, cu rafale”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

În acest context, Ministerul Mediului a trimis echipele de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu la primăriile de sector pentru a verifica măsurile de salubrizare a străzilor Capitalei din ultima perioadă, dar şi calendarul prevăzut pentru zilele următoare.

Ministerul Mediului reaminteşte că Planul de Îmbunătăţire a Calităţii Aerului realizat de Primăria Bucureşti evaluează că salubrizarea eficientă şi la timp a străzilor Capitalei ar putea reduce şansele de creştere a PM 10 cu circa 42%.

„Totodată, având în vedere faptul că reţelele independente de monitorizare a calităţii aerului, care utilizează senzori, nu au înregistrat aceste creşteri semnificative, vom continua şi intensifica demersurile din parteneriatul nostru cu asociaţiile neguvernamentale pentru interconectarea şi calibrarea acestor echipamente în conformitate cu Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că, până la finalizarea acestui proces, recomandă ca publicul să se informeze din site-ul www.calitateaer.ro, datele de aici fiind singurele oficiale şi validate, ca metodă de măsurare, de Comisia Europeană.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică