Video Șeful PNL Vaslui, care l-a dus pe afaceristul Fănel Bogos în birou la Bolojan, a fost pus sub control judiciar. Reacția PNL

Data actualizării: Data publicării:
Mihai Barbu.
Mihai Barbu. Foto: Inquam Photos / Pană Tudor

Procurorii DNA l-au pus joi sub control judiciar pe liderul PNL Vaslui, Mihai Barbu, sub acuzația de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Mihai Barbu este cel care a intermediat întâlnirea omului de afaceri Fănel Bogos, reținut în același dosar, cu premierul Ilie Bolojan în biroul de la Palatul Victoria. După decizia procurorilor, PNL a anunțat că îl suspendă pe Mihai Barbu din toate funcțiile deținute în partid.

Mihai Barbu, suspendat din PNL

ACTUALZARE 18:27 PNL a anunțat joi după-masă suspendarea lui Mihai Barbu din toate funcțiile pe care le deține în partid.

„În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar.

PNL va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare. Partidul rămâne ferm angajat în respectarea legii, a integrității și a standardelor etice pe care le promovează în activitatea politică și publică.

Partidul Național Liberal respectă principiul prezumției de nevinovăție, precum și independența instituțiilor judiciare”, se arată într-un comunicat PNL.

Mihai Barbu, pus sub control judiciar

ACTUALZARE 18:06 Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 noiembrie 2025, față de Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, pentru săvârșirea a infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, a anunțat DNA joi, într-un comunicat.

Procurorii descriu și desfășurarea faptelor pe care le anchetează.

„În scopul facilitării obținerii pentru inculpatul B.F. a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A.

În același context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcționarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deținute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcția de director al D.S.V.S.A. Vaslui”, se mai arată în comunicatul DNA.

Pe timpul controlului judiciar, Mihai Barbu trebuie:

  • să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală,
  • să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A.,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar
  • să nu exercite funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic.

Încălcarea cu rea-credință a obligațiilor care îi revin poate duce la arest la domiciliu sau arest preventiv, mai avertizează DNA.

ACTUALZARE 17:09 Mihai Barbu a fost pus sub control judiciar, potrivit unor surse judiciare citate de Digi24.

Știrea inițială

Mihai Barbu este audiat la sediul DNA Iaşi în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos a fost reţinut pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.

Liberalul nu a dorit să dea declaraţii presei.

Șeful PNL Vaslui şi omul de afaceri Fănel Bogos au avut în data de 23 septembrie, la Palatul Victoria, o discuţie de 15 minute cu premierul Ilie Bolojan, lucru confirmat de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, în contextul informaţiilor apărute în presă privitoare la menţionarea numelui premierului în dosarul instrumentat de DNA.

„Pe data de 23 septembrie, domnul Barbu, preşedintele PNL Vaslui, a solicitat o audienţă la prim-ministru, la Palatul Victoria, nu în Modrogan, conform registrului de intrări, pentru că pe acela l-am verificat. A venit însoţit de domnul Bogos. Motivul invocat au fost chestiuni politice, de organizare la nivelul filialei. Discuţia a durat 15 minute, nu 4 ore”, a declarat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Mihai Barbu a fost numit preşedinte interimar al Filialei Teritoriale a PNL Vaslui în luna octombrie a anului 2024, după excluderea din partid a liderului organizaţiei, fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită şi vizat de o anchetă DNA.

În acest dosar DNA a mai reținut trei persoane și a pus sub control judiciar alte două.

Fănel Bogoș este acuzat de instigare la șantaj și cumpărare de influență. În același dosar au mai fost reținuți Laura Iusein, Mihai Aniței și Rareș Mihail Cristea.

În cursul zilei de joi, 6 noiembrie, cei patru vor afla dacă vor fi arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile.

În același timp, DNA i-a pus sub control judiciar pe Silviu Ularu (membru al rețelei de influență coordonată de fostul general SIE Nicolae Iană) și pe Veronica-Oița Matacă (parte din rețeaua coordonată de Mihai Aniței).

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...