Live

Guvernul a dat bani de la Fondul de Rezervă pentru angajații DGASPC. Banii ajung doar pentru o lună și jumătate. Ce se va întâmpla apoi

Data publicării:
Ședință de Guvern. Foto: gov.ro

Guvernul a alocat, în ședința de joi, aproximativ 320 de milioane de lei de la Fondul de Rezervă pentru cheltuielile DGASPC din țară, în condițiile în care autoritățile locale au rămas fără bani pentru plata acestor angajați dar și pentru alte cheltuieli. Banii ar ajunge doar pentru o lună și jumătate, iar apoi Consiliile Județene sunt îndemnate să găsească singure fondurile necesare.

„Această sumă de 319,5 milioane de lei ar trebui să acopere cheltuielile DGASPC timp de o lună și jumătate, iar pentru diferența rămasă până la finalul anului, Consiliile Județene trebuie să găsească resurse proprii, în condițiile în care Ministerul Finanțelor a modificat legislația astfel încât este posibilă mutarea oricărei sume din buget rămasă necheltuită, inclusiv din anii precedenți, pentru plata acestor cheltuieli”, a declarat Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, la finalul ședinței de joi. 

Cei mai mulți bani merg către județele Iași (17,5 milioane de lei), Vaslui (17,2 milioane de lei) și Bacău (14,2, milioane de lei).

Sursa: Captură Hotărâre de Guvern
Sursa: Captură Hotărâre de Guvern

Angajații mai multor Direcții Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu și-au primit salariile în ultimele luni, pentru că bugetele locale ar fi fost epuizate. La Satu Mare sunt vizați peste 800 de angajați, potrivit unei informări a Consiliului Județean. Aceștia nu și-ar mai fi primit salariile din septembrie.

La Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, a declarat că este responsabilitatea Guvernului să achite aceste restanţe, după ce autoritățile locale ar fi plătit salariile pe luna august. 

Citește și: Câți bani a strâns Guvernul după aplicarea CASS de 10% pentru mame și pensionari. Primele cifre ale lunii septembrie

Editor : A.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rogobete cere demisia premierului Bolojan: Când slăbiți unul dintre pilonii siguranței naționale, e momentul să faceți un pas în spate

Controversa legii integrității. Predoiu: Am depus proiectul pentru a nu pierde jalonul PNRR. Unele amendamente nu-mi reflectă viziunea

AUR critică autoritățile, după doborârea dronei: „Reușită tactică a militarilor, eșec strategic al guvernării”

Portul Constanța, în centrul discuțiilor dintre Bolojan și președinta Indiei. România vrea să dubleze schimburile comerciale

Partenerii noștri