NATO este „departe de a fi în criză” după declarațiile lui Donald Trump privind Groenlanda, susține comandantul Forțelor Aliate
NATO este departe de a fi în criză și este gata să-și apere membrii, a transmis vineri comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, în pofida amenințărilor președintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, relatează AFP.
„Până acum, acest lucru nu a avut niciun impact asupra activităţii mele la nivel militar, aşa că aş spune pur şi simplu că suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru al Alianţei, chiar şi astăzi", a spus generalul american Alexus Grynkewich, în vizită în Finlanda.
„Consider că suntem departe de a fi într-o situaţie de criză în acest moment", a mai adăugat el.
Danemarca - inclusiv Groenlanda - este membră a NATO, iar un atac american împotriva oricărui membru al Alianţei Nord-Atlantice ar însemna „sfârşitul a tot", a atenționat premierul Mette Frederiksen.
Totuși, liderul american insistă că SUA trebuie să preia controlul asupra Groenlandei pentru a-și asigura propria securitate în fața Chinei și Rusiei.
Casa Albă, deşi a refuzat să excludă opţiunea militară, a indicat că Donald Trump ia în considerare „activ" cumpărarea vastei insule arctice, fără a specifica ce formă ar putea lua această tranzacţie.
Mai mult, cel de-al 47-lea președinte al SUA a recunoscut într-un interviu acordat New York Times joi că ar putea fi nevoit să aleagă între păstrarea integrităţii NATO şi controlul teritoriului danez.
Întrebat despre aceste declaraţii în Vantaa, un oraş la nord de Helsinki, comandantul suprem Alexus Grynkewich a refuzat să detalieze „aspectul politic" al chestiunii Groenlandei.
„Încercăm să descurajăm orice acţiune împotriva teritoriului Alianţei. Cred că reuşim. Vedem asta în fiecare zi", a subliniat el.
Declarațiile preşedintelui SUA cu privire la Groenlanda a stârnit îngrijorări în rândul membrilor europeni ai NATO, care le văd ca pe o ameninţare existenţială la adresa Alianţei.
Danemarca a primit până acum sprijin din partea Italiei, Franţei, Germaniei, Poloniei, Spaniei şi Regatului Unit în faţa afirmaţiilor lui Trump.
Citește și:
Editor : A.M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News