Dubla greșeală a oamenilor care au fost atacați de albine

Data publicării:
albine

Doi oameni au murit, iar un al treilea a fost la un pas să aibă aceeaşi soartă, după ce au fost atacaţi de mii de albine, într-o localitate din Buzău. Apicultorii au făcut o dublă greşeală - au vrut să mute stupii ziua şi, din neatenţie, i-au răsturnat. Autorităţile au intrat în alertă, iar oamenii din zonă au fost sfătuiţi să rămână în case. Poliţiştii au venit şi ei la faţa locului şi au decis să deschidă un dosar penal in rem, pentru ucidere din culpă.

Dis-de-dimineaţă, cei trei apicultori s-au apucat să mute stupii. Au făcut însă o greşeală ce avea să se dovedească fatală.

„Nu şi-au dat seama că au desfăcut chingile de la maşină. Stupii au căzut din maşină, s-au spart”, a explicat Petrică Mîrzea, primarul comunei Cernătești.

În acel moment, albinele au devenit agresive şi au atacat fulgerător.

„Pe primul au reuşit să-l ducă la spital, dar în drum spre spital a murit. Pe cel de-al doilea, când am venit, l-am găsit decedat lângă maşină, cu mii de înţepături”, a povestit primarul.

Cel de-al treilea bărbat a fost dus de urgenţă la spital, iar medicii au pus rapid diagnosticul: şoc anafilactic.

Între timp, autorităţile au intervenit pentru a înlătura pericolul. La faţa locului au fost chemaţi 12 apicultori, care au primit o misiune extrem de delicată - să mute stupii la marginea satului.

Localnicii se feresc și știu că albinele sunt periculoase.

Apicultorii cu experienţă spun că victimele nu au respectat o regulă esenţială.

Mihai Prahoveanu – apicultor: „În situaţia în care o familie de albine este deranjată în felul acesta, albinele normal că devin agresive. Este ca şi atunci când omului i se sparge o casă. Dacă era noaptea, atunci albina nu vede şi nu-i agresa în felul acesta”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât îi costă pe români un parlamentar? Salariu, diurnă, cazare și alte beneficii explicate pe cifre. Suma e...
Digi FM
Toni Iuruc rupe tăcerea după imaginile cu Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu în Mykonos: „Să fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Costum de baie, machiaj extravagant, perucă verde-albăstruie. Delia se joacă și își cucerește fanii: "Ești o...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
LIVE Care sunt cele 2 bănci unde a intrat, deja, pensia pe card? Și în ce orașe? 2.500.000 pensionari iau bani
Digi FM
„Se stingea, nu mai era el”. Răzvan Lucescu, dezvăluiri despre ultimele luni din viața lui Mircea Lucescu
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
Jane Seymour dezvăluie că rolul din Dr. Quinn i-a salvat viața într-un moment cumplit: "Eram lefteră și pe...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...