Delia Pușcă prezintă Jurnalele de știri la Digi24 Brașov

Data publicării:
DSC 7831

Cum te simți în echipa Digi24?

Digi24 înseamnă pentru mine o nouă experienţă, nu doar oameni noi, ci şi un oraş nou şi o echipă de jurnalişti cu alte perspective, diferite de cele cu care telespectatorii au fost învăţaţi până acum în peisajul media românesc. Deşi, la orice început de drum lucrurile par uşor dificile, în realitate, cred că acest lucru este relativ. Este o parte care ţine de fiecare dintre noi. Dacă îţi realizezi cu plăcere munca, restul revine de la sine. Acum, nu pot decât să profit de acest nou orizont media şi să merg mai departe cu succes, alături de nişte oameni minunaţi, lângă care mă simt bine.

Ce înseamnă pentru tine această nouă postură?

Indubitabil, noua postură semnifică pentru mine un pas înainte, iar acest lucru nu poate decât să mă încânte. Ca în orice domeniu de activitate, pe parcursul muncii, aspirăm la noi realizări, situaţie în care m-am regăsit şi eu de curând şi asta pentru că acest nou job a sosit într-un moment în care mă aşteptam prea puţin. După o perioadă de timp, relativ scurtă, în care munca de teren a însemnat o afirmare în acest domeniu, acum, noua postură de prezentator TV este o frumoasă realizare care îmi conferă şi mai multă încredere în mine.

Ai emoții?

Da, am emoţii, însă cred că sunt nişte trăiri fireşti, în special la început, când încă mai am foarte multe lucruri de învăţat. Fiind şi o perfecţionistă din fire, îmi place ca lucrurile să iasă mereu bine, motiv pentru care nu pot să nu mă preocup şi mai mult de ceea ce am de făcut.

Ce le aduci nou brașovenilor?

Eu, personal, nu ştiu dacă le aduc ceva nou, ci echipa Digi24 Braşov a reuşit să facă asta. De aproape un an pe piaţă, am reuşit să aducem informaţii noi, un grad de obiectivitate al ştirilor mult mai mare, reportaje mult mai nuanţate şi poveşti de viaţă cât mai interesante.

Ai o superstiție legată de aparițiile live?

Nu, în general nu cred în aşa ceva. În acest caz nu aş putea vorbi decât de emoţii şi chiar şi aşa, astfel de sentimente ar trebui dozate calitativ, nu cantitativ. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri