Parcările, ocupate de maşini abandonate

Data publicării:
masini abandonate

De la începutul anului nu mai puţin de 128 de maşini au fost semnalate la Poliţia Locală de către Societatea de Gospodărire Urbană sau de către asociaţiile de proprietari, ca fiind abandonate.

În urma verificărilor, s-a dovedit că 46 dintre acestea nu pot circula pe drumurile publice pentru că fie nu au Inspecţia Tehnică Periodică valabilă, fie nu au taxele plătite.

În aceste condiţii autoturismele respective ocupă abuziv domeniul public.

Aurelia Bogatu - purtător de cuvânt Poliţia Locală Galaţi: "Poliţia locală verifică în teren, invită proprietarii la sediul nostru să ne demonstreze că respectivul autoturism are ITP-ul făcut, deci poate circula pe drumurile publice, dacă nu se întâmplă acest lucru facem o somaţie, iar dacă nici de data aceasta proprietarul nu vine la sediul poliţiei locale, aplicăm sancţiune. Sancţiunea merge de la 1.000 la 2.000 de lei".

Pe lângă amendă, proprietarii rămân şi fără autoturisme, pentru că acestea le sunt ridicate.

Daniela Stroia - purtător de cuvânt ADP Galaţi: "Noi primim de la Direcţia Generală de Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul Primăriei, dispoziţiile cu locaţiile exacte de unde putem să ridicăm aceste maşini şi efectiv realizăm ridicarea acestora de pe domeniul public şi ulterior predarea ei la depozitul Primăriei municipiului Galaţi".

Gălăţenii sunt deranjaţi de autoturismele abandonate pe domeniul public, mai ales că locurile de parcare sunt şi aşa insuficiente.

"Trebuie luate şi duse de aici, să nu mai stea, uite cum sunt astea pe aici. Nici n-ai loc să treci, nici nimic" a spus un gălăţean.

"Sincer, este urât şi apoi ocupă şi trotuarul. N-am o părere bună despre proprietari pentru că ei sunt cei care în primul rând ar trebui să hotărască ce fac cu ele, că le duc la Remat, că le duc unde vor ei" a declarat alt localnic.

De la începutul anului în depozitul de vehicule abandonate al Primăriei au ajuns 14 autoturisme părăsite de proprietari.

Reporter: Iuliana Chitic
Operator: Liviu Hagiu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Merită să scoți mereu aparatele din priză? Cât consumă televizorul, espressorul și cuptorul în stand-by...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine