La un pas de Occident, ca pe vremea habsburgilor 

Data publicării:
cu bacu arad


„Ca să putem merge în partea aia, în spate lăsăm mai lung, apa care lovește în lateral merge toată în spate și pe el îl împinge în față”, explică cel ce conduce bacul în fiecare zi.

Bacul e soluția pe care au gasit-o habsburgii atunci când administrau Banatul, soluție care este și astăzi convenabilă. Și acum, bărbații din Igriș, îndeplinesc, pe rând, funcția de luntraș. De serviciu, l-am găsit pe domnul Mihai, mândru că duce tradiția mai departe.

„Cu GPS  [… ] dacă bagă o scurtătură, îl bagă pe aici și când ajunge omul s-a gătat drumul, unde-i drumul?! Păi drumul iacătă-l, ăsta e. Au trecut, au venit și cu animale cu oi aici, am băgat o sută de oi, am băgat portarii la capăt să nu sară oile în apă și le-am trecut și pe alea”, povestește Mihai Gheța, luntraș.

„Peste o mie de oameni din satul Igriș depind de mecanismul vechi de peste 200 de ani, își transportă cu bacul mașinile, tractoarele și căruțele. Pluta poate suporta până la 10 tone” - relatează Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

„Eu am trecut la Nădlac de multe ori. Un pod... plutitor”, spune un localnic.

„E nevoie să treci, pentru că nu sunt mijloace de transport și n-ai cum să treci, numai așa”, completează un altul.

„Nu am avut pod niciodată, dar sunt proiecte pentru pod”, concluzionează încă un localnic.

De mai bine de o sută de ani podul de piatră e doar pe hârtie și acolo pare să rămână și în  viitor. 

„Sunt proiecte, chiar s-au trasat pentru realizarea caietelor de sarcini și în vederea documentației, în vederea obținerii finanțării. Principala instituție care se ocupă este Consiliul Județean Arad”, povestește Viorel Popovici, primarul comunei Sânpetru Mare.

„Nu știu să mai construiască sau să mai avem în plan în următorul an sau în următorii doi ani construcția unui pod, pot să zic că nu avem în plan”,recunoaște Andreea Oțoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Arad.
 
Ca să ajungă în județul Arad, fără să folosească bacul, localnicii ar trebui fie să ocolească prin Ungaria sau să meargă 27 de kilometri până la cel mai apropiat pod.
 
Reporter: Vlad Ungaru / Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o cină la restaurantul din Londra frecventat de Simona Halep. Localul din Mayfair este preferatul...
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea...
Pro FM
Thalia, criticată de fani după ce s-a fotografiat într-un prosop, la 54 de ani: „Nu știe ce să mai facă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”. Fostul președinte critică...
Newsweek
Bani în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe. Cum a modificat instanța formula de recalculare?
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...