Cîțu, avertisment pentru patronii cluburilor de pe litoral: Voi fi mult mai dur cu cei care nu respectă legislația în vigoare

Data publicării:
mai mulțti tineri stau la Coadă la intrarea într-un club din Mamaia
Coadă la intrarea într-un club din Mamaia.. Foto: Digi24

Proprietarii cluburilor și teraselor, în special a celor din stațiunile de la malul mării, cer prelungirea programului de funcționare, astfel încât oamenii să poată petrece toată noaptea, așa cum o făceau înainte de pandemie. Cu toate acestea, premierul Florin Cîțu le atrage atenția că ar trebui mai întâi să respecte restricțiile și legislația în vigoare și abia apoi să ceară relaxarea măsurilor.

Românii s-au distrat de 1 Mai și de Paște pe litoral iar patronii cluburilor au profitat de numărul mare de petrecăreți. Terasele din stațiunea Mamaia au fost pline, oamenii nu au respectat măsura distanțării și nici nu au purtat măștile de protecție, motiv pentru care două astfel de locații au primit amenzi de câte 6.000 de lei.

Potrivit premierului Florin Cîțu, unii operatori economici au dat dovadă de iresponsabilitate și ar trebui să respecte restricțiile și abia după să ceară prelungirea programului de funcționare.

„Voi avea o discuție cu operatorii economici, în special cu cei din zona estivală, pentru că aș vrea să văd mai multă responsabilitate, apoi să discutăm despre relaxarea restricțiilor. Au fost câteva elemente în weekend care nu mi-au plăcut, la câțiva operatori economici, dar foarte mulți au și respectat.

Voi fi mult mai dur cu cei care nu respectă și vor fi beneficii și facilități pentru cei care respectă legislația”, a afirmat prim-ministrul.

Florin Cîțu a declarat că în cursul acestei săptămâni va merge la Constanța pentru a purta discuții cu operatorii economici, astfel încât aceste derapaje să nu mai aibă loc.

„Referitor la a reveni la evenimente toată noaptea, niciodată nu au fost chiar toată noaptea, există limite de oră pentru că, totuși, sunt stațiuni și trebuie să luăm în considerare și alte lucruri. Voi avea o vizită la Constanța săptămâna aceasta și vom discuta”, a conchis Florin Cîțu.

Citiți și: Scenarii pentru 1 iunie. Cîțu: Vorbim de renunțarea la mască la munte și pe plajă, evenimente private cu oameni vaccinați

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...