Câți dintre judecătorii din România au completat chestionarul CSM privind problemele justiției: „Grad ridicat de reprezentativitate”

Data publicării:
Consiliul Superior al Magistraturii CSM
CSM. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

2.583 de judecători din România, reprezentând peste 56% din totalul celor în funcție, au răspuns chestionarului referitor la problemele din justiție, inițiat de CSM, iar aproape jumătate dintre aceștia au optat pentru anonimat pentru a-și expune părerea. CSM a anunțat că a fost cea mai mare consultare, gradul de participare depășindu-l pe cel de acum 7 ani, iar rezultatele vor fi prezentate în perioada următoare.

„Chestionarul a fost conceput pentru a aborda aspecte intens mediatizate în spaţiul public, respectiv prescripţia răspunderii penale şi înlocuirea judecătorilor din completurile de judecată. În acest context, au fost colectate atât informaţii privind percepţia judecătorilor asupra problemei răspunderii penale, cât şi date referitoare la eventuale experienţe concrete privind înlocuirea judecătorilor din completuri, urmărindu-se verificarea ipotezei existenţei unor astfel de înlocuiri realizate în alte scopuri decât cele care ţin de buna administrare a instanţei. Totodată, chestionarul a permis colectarea de informaţii referitoare la neajunsurile resimţite de judecători în activitatea curentă, fiind puse la dispoziţie câmpuri deschise care au permis formularea liberă a unor observaţii şi semnalarea unor probleme suplimentare”, a transmis Secţia pentru judecători a CSM, luni seară, în comunicatul de presă citat.

Conform documentului, chestionarul a fost adresat tuturor judecătorilor activi din toate gradele de jurisdicţie şi a fost disponibil în perioada 16–21 decembrie 2025, participând la procesul de consultare un număr de 2.583 de judecători, ceea ce reprezintă 56,50 % din corpul activ al judecătorilor.

„Consultarea a fost realizată în mod direct, online, fiind adresată nemijlocit judecătorilor în funcţie, fără a fi intermediată de conducerea instanţelor, accesarea chestionarului putând fi realizată de pe orice dispozitiv, şi nu doar din cadrul instanţei. Instrumentul de consultare a oferit posibilitatea completării în mod anonim, opţiune utilizată în mod efectiv de către respondenţi, 1.315 chestionare fiind iniţiate anonim. Caracterul anonim al completării, coroborat cu existenţa mai multor câmpuri libere, a contribuit la încurajarea exprimării libere a percepţiilor şi la semnalarea disfuncţionalităţilor resimţite, inclusiv a celor care nu au fost identificate în mod expres la momentul elaborării chestionarului”, au mai transmis judecătorii.

Conform acestora, nivelul de participare înregistrat „conferă chestionarului un grad ridicat de reprezentativitate, atât prin raportare la numărul absolut de respondenţi, cât şi prin ponderea semnificativă a acestora în ansamblul sistemului judiciar”.

„Consultarea evidenţelor Consiliului privind demersuri similare realizate anterior indică faptul că prezentul chestionar a înregistrat cel mai ridicat nivel de participare, reprezentând cel mai amplu demers de acest tip realizat până în prezent (cel mai mare număr de respondenţi cu ocazia altor consultări fiind de 1028, în anul 2018)”, se mai arată în comunicat.

Referitor la profilul respondenţilor, 55,9% dintre judecători provin de la judecătorii, 24,8% dintre judecători provin de la tribunale, 16,8% provin de la curţi şi 2,5% provin de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, judecătorii respondenţi provin din toate materiile de drept, 63,7% desfăşurându-şi activitatea exclusiv în materii non-penale, în timp ce 14,7% soluţionează cauze exclusiv în materie penală. În aceeași ordine de idei, 21,6% dintre judecători judecă atât cauze penale, cât şi non-penale, în special în cadrul instanţelor organizate fără secţii distincte.

„Având în vedere că o parte dintre aspectele analizate prin chestionar vizează în mod direct activitatea în materie penală, ponderea cumulată a judecătorilor care soluţionează cauze penale, respectiv cei care judecă exclusiv în materie penală şi cei care soluţionează cauze în ambele materii (36,3%), conferă rezultatelor un grad ridicat de reprezentativitate sub acest aspect”, precizează judecătorii din CSM.

Rezultatele consultării vor fi prezentate după centralizarea tuturor datelor culese şi după analizarea acestora.

CSM a inițiat consultarea, „având în vedere contextul actual din justiţie”, după documentarul Recorder şi după ce iniţial Secţia pentru judecători a CSM a susţinut că „alegaţiile” din ancheta publicaţiei sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie, denunţând, totodată, „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie”.

Amintim că preşedintele Nicuşor Dan a discutat, luni, la Palatul Cotroceni, despre problemele din sistemul juridic, cu mai mulți magistraţi care au fost de acord să-și expună public criticile la adresa Justiției. 

Citește și:

Radu Marinescu, despre referendumul magistraților anunțat de Nicușor Dan: „Vom vedea dacă este în parametri legali sau nu”

Mesajul ministrului Justiției, după consultările dintre magistrați și președinte: „Spuneți realitatea, veniți cu elemente concrete”

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
LIVE În ce orașe și ce bănci au virat pensia pe card? 2.500.000 pensioanri primesc azi pensia pe iunie
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...