Cazul Bica. Doi suspecţi nu au putut fi audiaţi pentru că sunt plecaţi din ţară

Data publicării:
alina bica in masina

Conform unor surse, se pare că numele fostului soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, apare şi el în dosar. În 2011, el ar fi intervenit pe lângă Alina Bica, pe atunci membră în Comisia pentru Retrocedări, să aprobe despăgubirea de 90 de milioane de euro pentru omul de afaceri Stelian Gheorghe. Totul contra cost, susţin procurorii. Dorin Cocoş ar fi primit zece milioane de euro, în zece rate, pe care le primea lunar, în cash, chiar de la omul de afaceri. Tranzacţia avea loc în biroul fostului soţ al Elenei Udrea. Fiecare întâlnire era stabilită dinainte de cei doi, prin telefon. Ca măsură de siguranţă în cazul unor eventuale interceptări, niciunul nu pronunţa cuvântul „bani”.

„În 2010, Gheorghe Stelian a cumpărat de la Dino Sinigalia drepturi litigioase pentru suprafaţa de teren în zona lacului Plumbuita, sector 2, Bucureşti. După aceea, Dorin Cocoş a garantat că totul va fi bine. După ce s-a nominalizat un evaluator, Gheorghe Stelian i-a dat un plic cu bani - 100.000 lei. La momentul la care evaluatorul a finalizat raportul, valoarea totală a terenului a ajuns la aproximativ 377.000.000 lei și Dorin Cocoş a cerut 10.000.000 euro aproximativ pentru a interveni pe lângă factori de decizie din ANRP în vederea soluţionării dosarului. Cocoş Dorin a primit, în mai multe tranşe, suma de aproximativ 10.000.000 euro”, scrie în dosarul DNA trimis instanței.

Şefa DIICOT a plecat nervoasă de la instanţă, cu câteva ore înainte să afle că îşi va petrece următoarele 30 de zile în arest. La miezul nopţii, când instanţa a rămas în pronunţare, Alina Bica a coborât treptele instanţei supreme de mână cu soţul ei. Acesta, într-o izbucnire nervoasă, i-a făcut pe jurnaliști „tâmpiți”.

Alina Bica a refuzat să facă orice declaraţie. S-a urcat într-o maşină cu soţul său şi a plecat în goană. Au fost atât de grăbiţi, încât nu au mai ţinut cont nici de culoarea roşie a semaforului. La un moment dat, s-au oprit în dreptul unei maşini de poliţie. Iritată că televiziunile o filmau, ea a coborât din maşină şi a început să îi împingă pe cameramani. Sătulă să aştepte terminarea discuţiei dintre soţ şi Poliţie, Alina Bica s-a urcat la volanul maşinii care venise să o ia de la curtea supremă şi a încercat să plece. N-a reuşit, pentru că era blocată chiar de maşina Poliţiei.

Într-un final a reușit să ajungă acasă, dar nu a stat prea mult timp. La nici două ore după decizia instanţei supreme, Alina Bica s-a predat la arestul poliţiei, unde a fost condusă de soţul ei şi nu a dorit să facă niciun fel de declaraţii.

Şi ceilalţi trei suspecţi au ajuns, rând pe rând, în arest. Dragoş Bogdan, vicepreşedinte al Administraţie Fiscale în 2011, Emil Nuţiu, expert al Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor, şi Lăcrămioara Alexandru, membru în comisia aceleiaşi instituţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o cină la restaurantul din Londra frecventat de Simona Halep. Localul din Mayfair este preferatul...
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea...
Pro FM
Thalia, criticată de fani după ce s-a fotografiat într-un prosop, la 54 de ani: „Nu știe ce să mai facă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”. Fostul președinte critică...
Newsweek
Bani în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe. Cum a modificat instanța formula de recalculare?
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...