Video Ministrul Apărării, amănunte despre zborul la Paris al lui Nicușor Dan. De ce nu a decolat avionul președintelui și cât a costat zborul

Data actualizării: Data publicării:
610907541_18167683741385573_8048350567913062512_n
Foto: Facebook/Nicușor Dan

Ministrul Apărării Radu Miruță a declarat joi că penultimul zbor efectuat de președintele Nicușor Dan la Paris a costat aproximativ 30.000 de euro și a adăugat că facturile pentru cel mai recent zbor nu au fost încă emise. Ministrul Apărării a explicat că aeronava militară nu a putut reveni la București, când era programat, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

„Starea meteo de la Bucureşti în momentul când aeronava ar fi trebuit să aterizeze era sub nivelul pentru care aparatul de zbor Spartan al Ministerului Apărării este dotat să aterizeze. Dacă plafonul de nori este mai jos de 60 de metri şi vizilitatea este la sub 600 metri, acest aparat de zbor nu poate ateriza, mai ales în condiţiile în care la bord este preşedintele României. Este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare, aterizează şi în condiţii meteorologice mai proaste decât cele cu minimă siguranţă, însă nu se întâmplă asta cu preşedintele la bord”, a explicat Radu Miruţă, într-o conferință de presă susținută joi la sediul ministerului.
Acesta a adăugat că plecarea de la Paris a fost întârziată deoarece starea aeroportului nu a permis decolarea.

„De ce a nu a plecat în a doua zi, imediat de dimineaţă? Pentru că starea aeroportului  (din Paris - n.r.) nu a permis decolarea. Avionul a fost pregătit, avionul nu are absolut nicio problemă, însă ninsorile, cu nevoia de degivrare, cu capacitatea aeroportului de a degivra şi de a elibera pista de zăpadă, nu au permis rulajul pe pistă. De ce nu a aterizat din nou marţi seara, având în vedere că am verificat la Romatsa în intervalul în care avionul prezidenţial era programat să aterizeze şi nu a aterizat pentru că nu a plecat, în două ore, au aterizat 16 avioane comerciale”, a mai precizat ministrul Apărării.

„Referitor la costuri. Există două componente: costurile directe, care pentru zborul de la Paris de acum 3-4 săptămâni au fost de 6.720 euro. Asta înseamnă combustibil, taxe aeroport, diurna piloți. Costurile indirecte, dacă scoatem amortizarea, rămân la 2.630 euro pe oră de zbor. Penultimul cost a fost de 30.000 de euro. Pe regimul fostei administrații, în anii 2023-2024, costul a fost de 6 ori mai mare, tot până la Paris. Informația că avionul a avut o problemă, costurile sunt mai mari sunt complet neadevărate”, a declarat Radu Miruță.

Citește și: Aeronava Spartan, care l-a adus pe Nicușor Dan la București, escortată deasupra Elveției de două avioane F-18. Reacția președintelui

El a mai precizat că este este „de bun simț” ca România să aibă o aeronavă pentru administrația prezidențială și că va susține în Guvern ca o astfel de aeronavă să fie achiziționată. Miruță a amintit însă că este o perioadă cu constrângeri bugetare, de care trebuie ținut cont.

Aeronava Spartan cu care preşedintele Nicuşor Dan a mers la Paris, pentru a participa la Summit-ul Coaliţiei de Voinţă, a aterizat miercuri seara la București, după ce, în urma mai multor ore de așteptare din cauza vremii nefavorabile, a reușit, în cele din urmă, să decoleze de pe aeroportul din Franţa. Delegaţia şefului statului trebuia să ajungă în ţară marţi seara însă aeronava militară nu a putut decola nici marţi seara şi nici miercuri dimineaţa, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...