Exclusiv Explicațiile lui Emanuel Ungureanu despre plângerea penală pentru neorganizarea alegerilor din București. Reacția Guvernului și a USR

Ana Petrescu Data actualizării: Data publicării:
guvern
Foto: gov.ro

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a explicat, miercuri, pentru digi24.ro, referitor la plângerea penală pe care a depus-o deoarece Guvernul nu adoptă o hotărâre care să stabilească data alegerilor pentru funcția de primar general al Capitalei, că este o plângere in rem. „Parchetul este cel care trebuie să cerceteze cine nu aplică o lege si de ce și stabilește cine este vinovat, dacă este”, a adăugat el. Conducerea USR a precizat, pentru dig24.ro, că „nu susține demersul”. Alegerile pentru București trebuie organizate „cu cât mai repede cu atât mai bine”, însă  „este necesar un acord în coaliție”, a spus premierul Ilie Bolojan, potrivit purtătoarei de cuvânt a Guvernului Ioana Ene Dogioiu.

„Nu este plângere îndreptată împotriva lui Bolojan, este o plângere penală in rem, pentru faptă pe baza căreia trebuie să se cerceteze ce instituție este responsabila de neaplicarea legii in privința organizării alegerilor pentru Primăria București si Consiliul Județean Buzău. Plângerea este pe instituții. Nu am zis nimic de Ilie Bolojan sau Cătălin Predoiu (mininistrul de Interne - n.r.). Parchetul stabilește cine este vinovat și dacă este. Parchetul este cel care trebuie să cerceteze cine nu aplică o lege si de ce”, a explicat Emanuel Ungureanu, miercuri pentru digi24.ro.

Digi24.ro a solicitat un punct de vedere Guvernului referitor la plângerea penală in rem a deputatului USR Emanuel Ungureanu și a întrebat dacă a existat o discuție în coaliție privind acest demers. Purtătoarea de cuvânt a Executivului Ioana Ene Dogioiu a precizat că „premierul și-a exprimat repetat punctul de vedere privind data organizării alegerilor: cu cât mai repede cu atât mai bine. Dar este necesar un acord în coaliție”.

Săptămâna trecută, pe 9 octombrie, Ilie Bolojan a anunţat că în acest an nu mai pot fi organizate alegeri la Bucureşti, dacă săptămâna aceasta nu va fi adoptată o hotărâre de Guvern în acest sens, iar Coaliţia nu ajunge la un acord pe subiect.

De regulă, în fiecare zi de joi a săptămânii, Executivul are ședință la Palatul Victoria în care adoptă diverse măsuri și proiecte de acte normative.

„Conducerea USR nu a fost informată cu privire la plângerea penală”

Referitor la subiect, la solicitarea unui punct de vedere de către digi24.ro, reprezentanții USR au spus că nu a fost informată conducerea partidului despre plângerea penală făcută că Ungureanu și nu susține demersul acestuia.

„Conducerea USR nu a fost informată cu privire la plângerea depusă de Emanuel Ungureanu și USR nu susține demersul. Fiecare cetățean este liber să depună plângeri de orice natură, inclusiv penală, atunci când constată ceea ce consideră a fi o încălcare a legii”, este poziția partidului condus de Dominic Fritz.

De asemenea, USR a adăugat că  „organizarea alegerilor parțiale atât în București, cât și în alte localități, în termen de 90 de zile de la vacantarea posturilor de primar este impusă de lege”.

„Purtăm un dialog în cadrul coaliției pentru a ne asigura că legea va fi aplicata cât de curând și am făcut inclusiv apeluri publice în acest sens”, a mai spus USR, pentru digi24.ro.

De ce nu a stabilit coaliția data alegerilor

Coaliția nu a luat încă o decizie privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, după ce Nicușor Dan a devenit președinte al României. De asemenea, coaliția nu a decis dacă va avea candidat unic la funcția de primar general sau fiecare partid va avea propriul candidat.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, insistă că o candidatură comună PNL-USR la alegerile pentru Primăria Capitalei ar însemna izolarea social-democraților în Coaliția de guvernare. Acesta a declarat că ar trebui gândit un „proiect pentru București”, în caz contrat PSD e „obligat să ia decizii”.

În schimb, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a spus, la Digi24, că varianta unei candidaturi comune PNL-PSD-USR pentru funcția de primar general este exclusă, în opinia sa, și vede mai degrabă varianta ca fiecare partid să-și propună propriul candidat la Capitală.

Ciucu acuză PSD și pe Sorin Grindeanu pentru blocarea discuțiilor privind organizarea alegerilor și spune că dacă luni nu va fi luată o decizie în acest sens, atunci scrutinul se amână pentru 2026. Liderul liberal spune că nu vrea să repete „un episod Crin Antonescu, care a fost rușinos”.

Pe 23 mai 2025, Nicuşor Dan și-a anunțat demisia din funcția de primar al Capitalei cu începere din 26 mai, ziua în care va prelua oficial funcția de președinte al României. Consiliul General al Municipiului București l-a desemnat primar interimar pe viceprimarul Stelian Bujduveanu.

Potrivit Codului administrativ, „data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de către Guvern, la propunerea autorităţilor cu atribuţii în organizarea alegerilor, pe baza solicitării prefectului”. „Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile”, mai spune legea.

Pe 10 octombrie, Guvernul şi AEP au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru funcția de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte al României. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichete sociale suplimentare înainte de Crăciun. Cine le primeşte şi ce condiţii pun autorităţile
Digi FM
O influenceriță care a mințit că are cancer își cere iertare printre lacrimi: "Eram pierdută, depresivă și nu...
Pro FM
CRBL, despre despărțirea de soția sa: „Cea mai mare minciună este că mi-aș fi părăsit familia!” Ce spune...
Film Now
Adele își face debutul în actorie. Cântăreața va juca în filmul lui Tom Ford, „Cry to Heaven”
Adevarul
Descoperire ADN: Hitler ar fi avut Sindromul Kallmann. Ce este și cum afectează dezvoltarea sexuală
Newsweek
CSM vrea o „tăiere” a pensiilor speciale care le-ar oferi pensii între 32.000 și 80.000 lei. Mai mari ca azi
Digi FM
Începe postul Crăciunului 2025. Ce se mănâncă și care sunt zilele cu dezlegare la pește
Digi World
Cum să dormi mai bine în sezonul rece fără să umfli factura la căldură. De la importanța lenjeriilor de pat...
Digi Animal World
Locuitorii din Florida, terifiați de iguanele care cad din copaci. Motivul pentru care rămân paralizate și...
Film Now
Morgan Freeman dezvăluie secretul longevității sale la 88 de ani. Sfatul primit de la Clint Eastwood care i-a...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA