Remus Borza: Gabriela Firea rămâne fără șanse la un nou mandat

Data publicării:
remus borza
Foto: remusborza.ro

Curtea de Apel București a decis anularea tuturor hotărârilor de înființare ale celor 22 de companii municipale. Această decizie va avea drept consecință un eșec al carierei de politician al primarului general, Gabriela Firea, consideră deputatul independent Remus Borza.

„Spuneam încă din aprilie că holdingul municipal e o mare țeapă dată cetățenilor municipiului București, care vor plăti mai mult pe servicii mai proaste și că în realitate aceste companii au fost create pentru a sifona câteva sute de milioane de euro anual din bugetul municipalității și pentru a fideliza și crește o masă de votanți vitală pentru obținerea unui nou mandat de primar general. În urma acestei hotărâri a instanței, Gabriela Firea rămâne și fără bani, și fără voturi. Deci și fără șanse la un nou mandat câtă vreme nu a făcut nimic pentru București în afară de a toca banii contribuabililor pe pomeni electorale”, scrie deputatul independent Remus Borza, pe blogul său.

Deputatul scria încă din 2 aprilie că înființarea celor 22 de companii municipale trebuie verificată de Consiliul Concurenței și de organismul european din cadrul Comisiei, respectiv DG Competition, sub aspectul respectării și conformării la legislația concurenței și arăta că doar fondul de salarii pentru cele 22 de companii municipale este de 372 de milioane de lei anual. Asta, în condițiile în care fondul de salariu al Primăriei Municipiului București, unde sunt vreo 2000 de angajați cu cei din din unitățile subordonate, se ridică la 377 de milioane de lei.

„Gabriela Firea justifică crearea holdingului municipal prin exemplul vienez. Ceea ce omite să spună însă, este faptul că holdingul municipalității vieneze funcționează pe parteneriatul public-privat. Asta înseamnă că holdingul vienez atrage bani de pe piață de la bănci si fonduri de investiții. Dar asta reclamă pentru eficienta funcționare, competență, expertiză, transparență și competivitate. Din păcate, cele 22 de companii municipale ale doamnei primar au fost gândite să cheltuie doar banii contribuabililor”, scria Remus Borza.

Administrația Bucureștiului ar trebui regândită din temelii. Cele 6 primării de sector împreună cu primăria municipiului București cheltuie anual peste 2 miliarde de euro. Cu toate astea, orașul București este departe de a arăta ca o capitală europeană din punct de vedere al infrastructurii utilitare și de transport, din punct de vedere urbanistic, cultural, administrativ și al gradului de satisfacție al cetățeanului. Pentru o mai eficientă administrare a banului public ar trebui să desfințăm primăriile de sector și să transformăm Bucureștiul în metropolă. Actualul sistem administrativ încurajează hoția și risipa de bani publici, punctează Remus Borza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...