Prefectul de Vaslui anunță că îl va suspenda pe Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - PARLAMENT - CEX - 12 AUGUST 2019
Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a fost prins în flagrant de DNA când primea peste 1,2 milioane de lei. Foto: Inquam Photos / George Călin

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a anunțat sâmbătă că va emite la începutul săptămânii viitoare ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, dacă vor fi îndeplinite condiţiile.

"În conformitate cu prevederile legale şi procedurile stipulate în Codul administrativ, reprezentantul Guvernului în teritoriu are atribuţia de a aplica legea în situaţiile în care sunt îndeplinite toate condiţiile procedurale prealabile. În cazul de faţă, prefectul trebuie să emită un ordin de suspendare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, dacă sunt îndeplinite condiţiile. Prefectura nu are niciun amestec în licitaţiile şi contractele încheiate de Consiliul Judeţean. Rolul nostru este de a verifica legalitatea actelor administrative ale Consiliului Judeţean, ale consiliilor locale şi ale primarilor, pentru a ne asigura că acestea sunt în conformitate cu legislaţia în vigoare. Până în prezent, nu au existat probleme în acest sens şi ne asigurăm că vom continua să ne îndeplinim atribuţiile în mod obiectiv şi imparţial", a declarat pentru Agerpres Daniel Onofrei.

Prefectul nu a dorit să comenteze pe marginea anchetei aflate în desfăşurare.

"Dorim să subliniem că este o anchetă în curs şi că instituţia noastră nu face comentarii pe marginea acestui subiect. Noi nu am primit nicio sesizare în acest sens. În calitate de instituţie responsabilă cu aplicarea legii şi protejarea intereselor publice, Instituţia Prefectului Vaslui este angajată să acţioneze în conformitate cu principiile statului de drept şi să asigure respectarea legii în toate domeniile de competenţă. Ne dorim ca administraţia locală să funcţioneze în beneficiul cetăţenilor şi să ofere servicii de calitate", a mai spus prefectul.

Dumitru Buzatu a fost reținut de procurorii anticorupție, după ce a fost audiat vineri noapte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi. Perchezițiile la casa lui din comuna Ştefan cel Mare au durat câteva ore. Vineri seară, Buzatu a fost prins în flagrant primind mită de 1,25 milioane de lei pentru acordarea unui contract de lucrări publice, potrivit unor surse judiciare.

Încă o persoană a fost reţinută sâmbătă în dosarul mitei luate de preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu, un expert, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă. Acesta ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja