Restricții în Ilfov. 13 localități, inclusiv orașul Voluntari, au incidență de peste 1,5

Data actualizării: Data publicării:
restaurant inchis
Restaurant în spațiu închis. Foto: Getty Images

Prefectul județului Ilfov, Tudorel Zamfir, a anunțat restricții în 13 localități în care incidența cazurilor e coronavirus a depășit 1,5 la mia de locuitori. La fel ca în București, și aici vor fi închise restaurantele, baurile și cafenelele.

Una dintre hotărâri se referă la activitatea agenților economici care desfășoară activități de tipul restaurante, cafenele și alte asemenea, să fie suspendată până la revenirea situației cu incidența sub 1,5 la mia de locuitori în toate cele 13 localități”, a spus prefectul.

Este vorba despre localitățile Berceni, Brănești, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dascălu, Domnești, Măgurele, Otopeni, Popești-Leordeni și Voluntari.

Zamfir a spus că măsurile vor fi valabile cel puțin în următoarele două săptămâni.

Nu toate au aceeași incidență, dar toate au peste 1,5 la mie”, a precizat el.

Ilfov-ul are o specificitate aparte. Dispunerea geografică e în jurul Bucureștiului. O mare parte dintre cei care au buletin de București locuiesc în Ilfov, de aceea și raportările sunt făcute diferit”, a mai spus el.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Digi FM
Ioana Ginghină e supărată pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Ce a dezamăgit-o recent: "Mă doare sufletul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent
Newsweek
Avocatul Poporului obligă Casa de Pensii să crească o pensie la 8.000 lei. „Punctaj majorat”. Cum a procedat?
Digi FM
Familia fostei concurente de la "Chefi la cuțite", lovită de o nouă tragedie. La doar câteva ore de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi încearcă forţa coarnelor într-o pădure administrată de Ocolul Silvic...
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”