Spitalul din Focşani se disculpă după vizita lui Dăncilă: Bebeluşii nu erau proaspăt născuţi, aveau peste trei zile

Data publicării:
dancila bebe

Spitalul „Sf. Pantelimon” din Focşani se disculpă după acuzaţiile lansate în spaţiul public în urma vizitei Vioricăi Dăncilă şi Sorinei Pintea. Reprezentanţii instituţiei precizează că vizita nu s-a făcut în saloanele „copiilor proaspăt născuţi”, că micuţii aveau peste trei zile şi că mamele au fost încântate.

Spitalul arată că, din punct de vedere epidemiologic, la intrarea delegației în Secția Neonatologie s-au respectat regulile de igienă de baza și că membrii delegației s-au echipat şi dezinfectat corespunzător: „S-a efectuat inclusiv triajul epidemiologic și niciun membru al delegației nu prezența semne de boală”.

„Vizita nu s-a efectuat în saloanele copiilor proaspăt născuți. Salonul în care s-au realizat fotografiile avea copii cu peste trei zile de viață, copii sănătoși, fără probleme de sănătate, care urmau să fie externați.

Mamele copiilor din saloanele vizitate au fost înştiinţate anterior de vizita delegației oficiale și li s-a cerut acordul pentru filmarea și fotografierea copiilor. Mămicile nu au avut nicio obiecțiune, ba chiar s-au arătat încântate de faptul că doamnele ministru au ridicat în brațe doi dintre copii care plângeau, considerând acest lucru că fiind o reacție maternă umană”, potrivit spitalului.

Instituţia sanitară afirmă că vizita a fost scurtă de aproximativ 5-7 minute şi că „măsurile luate au fost cele corecte, timpul de contact fiind un factor esențial în transmiterea unei infecții”.

Spitalul răspunde şi taţilor care reclamă că nu sunt lăsaţi să își vadă nou născuții în salon: „Diferenţa este că familia se prezintă în primele minute după naștere, moment în care nou născutul încă își face tranziția la viață extrauterină fiind vulnerabil.”

DSP Vrancea a început o anchetă la Focșani, după ce Viorica Dăncilă și Sorina Pintea s-au fotografiat cu bebeluși în spital. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică verifică dacă au fost respectate măsurile de protecție impuse la intrarea în secția pentru bebeluși.

Redactare G.M.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat teren ieftin lângă oraș? Problema ascunsă care poate bloca orice construcție
Digi FM
Apariție rară pe covorul roșu: Keanu Reeves și iubita sa au strălucit la o gală în LA. Secretul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit! Cântăreața a fost imaginea eleganței la cununia civilă din Londra
Film Now
Katie Holmes, apariție rară alături de mama ei pe covorul roșu. „Sunt atât de norocoasă să fiu iubită de...
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust...
Newsweek
Avocat: Cum au pierdut pensionarii cu grupe de muncă bani la pensie la Marea Recalculare? Trebuiau să ia dublu
Digi FM
„Dansez chiar şi în visele mele”. Povestea uimitoare a unei foste balerine care dă lecţii de dans și la 100...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
Sunt cei mai mari fani ai lui, iar el îi adoră. Brendan Fraser, emoționat lângă băieții săi la premiera...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”