Fondurile norvegiene au reînviat albastrul „mândră Mărie” de la Târnăvioara

Data publicării:
alb

Cinci case din Târnăvioara, un mic sat de lângă Copşa Mică, şi-au recăpătat frumuseţea de odinioară. Au fost tencuite şi vopsite în albastru ultramarin, o culoare folosită în urmă cu sute de ani. Povestea pigmentului se pierde în negura timpului, în Evul Mediu, când era extras dintr-o piatră numită lapis lazuli.

Tudor Popa, arhitect: El este folosit chiar din Evul Mediu, în Afghanistan, iar în Europa, în vestul Europei, de fapt, a fost adus doar pe la 1900 și apoi și în România. Avea chiar prețul aurului, așa că era foarte, foarte rar.

Colorantul era numit popular "mândră-Marie" şi doar familiile cu stare din sat îşi permiteau să-l folosească.

Adela Mohanu, reporter Digi24: Tencuieli cu această culoare erau folosite, în trecut, doar de către cei înstăriți. Iată că, după aproape un secol, albastrul ultramarin, pe care localnicii îl numesc și astăzi „mândră-Mărie”, a revenit în Târnăvioara.

Oamenii din Târnăvioara nu ar fi reuşit să restaureze casele dacă nu ar fi primit ajutor printr-un proiect finanţat de norvegieni. Sătenii au fost învăţaţi tehnici tradiţionale.

Unul dintre sătenii care a urmat cursuri de tâmplar, fierar şi zidar este Nicolae Tăpălagă, cândva muncitor la o fabrică acum închisă.

Nicolae Tăpălagă: Noi tencuiam... puneam ciment. Și acum am învățat că se poate cu nisip și var. Și atunci nu se mai ridică umezeala pe perete în sus.

Mulţi localnici speră că tradiţiile redescoperite îi vor ajuta să-şi găsească şi de lucru.

Anca Nițoi, coordonator proiect: Este o comunitate defavorizată, având în vedere că este o comunitate ce aparține actualmente de orașul Copșa Mică, unde toată lumea știe că există probleme sociale destul de mari, în urma disponibilizărilor și dispariției întreprinderilor care au existat aici.

Proiectul se desfăşoară până în octombrie, iar costul total se ridică la 1,3 milioane de lei. Oamenii vor învăţa în lunile următoare şi cum să îşi promoveze satul ca destinaţie turistică rurală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...