Lucrări făcute în bătaie de joc, în Botoșani. A fost construit un șanț pentru apa de ploaie, dar fără podețe

Data publicării:
sant2

„Pe scândura asta aşa. Fata se duce dimineaţa la serviciu, iese, cade aici”, spune o localnică.

Aşa ies din curte aproape 60 de familii care locuiesc în comuna Roma, din judeţul Botoşani. Drumul din faţa caselor a fost asfaltat, iar pe lângă garduri a fost construit un şanţ de scurgere. Nimeni nu s-a gândit să le facă oamenilor şi podeţe pe care să poată ieşi din curţi.

A făcut râs la noi aici, n-ai unde ieși. Cum să ies, că nu pot ieși, e șănțălăul ăsta așa, unde să ies?”, spune o femeie în vârstă. 

„Nici n-am ieșit din ogradă, unde să mă duc, eu pot ieși din șanț?”, adaugă o localnică.

Cât despre maşini, nicio şansă să mai fie scoase pe stradă.

„Ei au făcut șanțurile și au spus să ne facem singuri podețele, când le-a stricat erau pe domeniul public, când să le facem nu mai sunt pe domeniul public că-s proprietatea noastră. Nu putem ieși, nu o folosim de o săptămână”, spune unul dintre șoferi.

Autorităţilor locale spun că de vină pentru această situaţie sunt oamenii care nu şi-au scos maşinile din curte înainte să înceapă lucrările.

„Nu-i nicio mașină blocată. (Reporter: Dar am filmat noi o maşină, ne-a arătat femeia că nu poate să iasă din curte) Păi aia poate-i defectă mașina. Eu știu că nu sunt mașini blocate, că s-a discutat cu fiecare familie, s-a anunțat că se demolează, cine a avut să iasă a ieșit”, susține Mihai Asiminicesei, viceprimarul comunei Roma.

Muncitorii care încă lucrează la modernizarea drumului spun că nimeni nu a prevăzut în proiect şi construirea de podeţe.

Reporter: Așa ați contractat?

Localnic: Da.

Reporter: Deci nu aveți în contract nimic prevăzut că ar trebui să faceți?

Localnic: Da, n-avem doamnă, n-avem.

Drumul de 9 kilometri dintre comunele Roma şi Dimăcheni a fost asfaltat cu bani de la Guvern şi a costat un 1,5 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...