Video Nicușor Dan: Proiectul Neptun Deep avansează conform graficului. Primele gaze din Marea Neagră ar urma să fie livrate în 2027

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan alfred stern (1)
Nicușor Dan, întrevedere cu Alfred Stern, președintele Consiliului de Supraveghere OMV Petrom la Cotroceni. Foto. Nicușor Dan X

Președintele Nicușor Dan a discutat, luni la Cotroceni, cu Alfred Stern, președintele Consiliului de Supraveghere OMV Petrom, și cu Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, despre stadiul proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, evoluțiile de pe piața energetică și impactul tensiunilor internaționale asupra prețurilor la combustibili. Potrivit șefului statului, proiectul avansează conform graficului, iar primele gaze naturale ar urma să fie livrate în 2027. Preieurl Bolojan a avut la rândul său o întrevedere cu delegația OMV.

Bolojan, întrevedere cu reprezentantii companiei OMV pe tema investițiilor și securității lanțului de carburanți

ACTUALIZARE 16:31 Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a companiei OMV, condusă de directorul general, Alfred Stern, informează Guvernul într-un comunicat de presă.

Discuțiile au vizat strategia de dezvoltare a OMV Petrom pentru perioada următoare, cu un buget de investiții record de 9,4 miliarde lei în acest an.

Reprezentanții companiei au menționat că cel mai important proiect de explorare și exploatare a gazelor naturale în Marea Neagră, Neptun Deep, este în grafic, urmând ca exploatarea să înceapă anul viitor.

Proiectul vizează valorificarea gazelor atât pentru consum intern, cât și pentru export, contribuind astfel la securitatea energetică a României și la reducerea dependenței de importuri. În cadrul întrevederii, a fost subliniată importanța siguranței și securității proiectului în Marea Neagră.

A fost analizat și stadiul implementării acordului de principiu dintre Guvern și OMV Petrom pentru a permite continuarea investițiilor în explorarea și producția de hidrocarburi.

Un alt subiect central a fost evoluția prețurilor la carburanți și a aprovizionării, în contextul războiului din Orientul Mijlociu și al perturbărilor de pe piața globală a petrolului. Reprezentanții OMV au atras atenția asupra provocării principale: securizarea lanțului de aprovizionare, având în vedere că turbulențele provocate de conflict generează un deficit de aproximativ 30% din resursele necesare la nivel mondial.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că guvernul analizează toate scenariile în funcție de evoluția situației și a punctat rolul Petrom ca ancoră pe piața carburanților din România.

Cele două părți au agreat că va exista o colaborare și cooperare strânsă cu Guvernul pentru ca România să depășească cu bine această situație dificilă.

La întrevedere, din partea Guvernului, alături de prim-ministru, au participat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și purtătorul de cuvânt a Guvernului, secretarul de stat Ioana Dogioiu.

Din partea OMV, au mai participat directorul general executiv și președintele Directoratului OMV Petrom, Christina Verchere, și vicepreședintele pentru Reglementare și Afaceri Publice Corporative, Alexandru Maximescu.

Nicușor Dan, mesaj după întâlnirea cu OMV

ACTUALIZARE 15.40 Potrivit acestuia, proiectul reprezintă o investiție majoră pentru sectorul energetic al României.

„Este o investiție de peste 4 miliarde de euro care va consolida securitatea energetică a României și va reduce dependența noastră de importuri. Neptun Deep aproape va dubla producția de gaze a României și va contribui semnificativ la creșterea independenței energetice a țării”, a adăugat Nicușor Dan, pe rețeaua X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La discuții au fost abordate și evoluțiile recente de pe piața energiei, în contextul tensiunilor internaționale.

„Am discutat, desigur, și despre situația actuală a pieței energetice, chiar dacă întâlnirea fusese stabilită înainte de izbucnirea războiului din Iran. Reprezentanții OMV Petrom mi-au prezentat o informare detaliată despre evoluțiile pe termen scurt și mediu, precum și despre scenariile pe care le iau în calcul”, a mai precizat președintele.

De asemenea, au fost analizate prețurile la combustibili și securitatea aprovizionării.

„Am abordat și tema prețurilor la combustibili și securitatea aprovizionării. Am convenit că va exista o colaborare și o cooperare strânsă cu Guvernul pentru ca România să depășească cu bine această nouă perioadă de presiune asupra prețurilor la energie”, a arătat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că situația din regiune, inclusiv posibilitatea închiderii Strâmtoarea Hormuz, ar putea afecta statele importatoare de petrol.

„Închiderea strâmtorii Hormuz creează dificultăți majore pentru toate statele importatoare de petrol și combustibili. România are resurse proprii, însă acestea sunt insuficiente, motiv pentru care importăm aproximativ 80% din țițeiul necesar consumului intern”, a explicat el.

În acest context, președintele a spus că investițiile în sectorul energetic și dialogul cu actorii din industrie rămân esențiale.

„Soluțiile pe termen scurt și mediu sunt continuarea investițiilor majore aflate în derulare și menținerea unui dialog deschis și constructiv cu cei mai importanți actori din sectorul energetic. Vom continua să monitorizăm situația și să acționăm pentru a proteja cetățenii și economia”, a mai transmis Nicușor Dan.

Știrea inițială 

Printre temele de discuție se numără prețurile carburanților și scumpirile în contextul războiului din Orientul Mijlociu, cât și proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit surselor Digi24.

Citește și: Noi scumpiri la pompă, peste noapte. Motorina se apropie de pragul de 9 lei/l. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin de 50 de litri

Directorul OMV Alfred Stern a avertizat asupra unei posibile penurii de combustibil și îi sfătuiește pe șoferi să reducă deplasările. „Trebuie să conducem mai puțin, să conducem mai încet — altfel va trebui să mergem pe jos”, a spus el.

Astfel, războiul din Iran provoacă o creștere puternică a prețurilor la combustibili și în Austria: benzina și motorina sunt mai scumpe decât au fost de mult timp. Alfred Stern a respins, într-un interviu acordat emisiunii „Ö1 Mittagsjournal”, acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de criză. Șeful OMV a prezentat și o propunere pragmatică privind modul în care ar putea fi gestionată o eventuală lipsă de combustibil.

Citește și: „Plătim taxă la taxă”. Dumitru Chisăliță: România are stocuri de carburanți pentru câteva luni, dar prețurile pot crește

De asemenea, Ilie Bolojan a declarat, duminică la Digi24, despre creşterea preţurilor la combustibili, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, că dacă urmărim, creşterea de preţuri în România este mult mai mică decât la cotaţiile internaţionale sau ţările din vestul Europei. Premierul a adăugat că Guvernul a adoptat schema de sprijin pentru transportatori şi vor face şi pentru agricultori acelaşi lucru.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...