„Ar putea avea halucinații”. Noii detalii despre starea de sănătate a soldatului nord-coreean

Data publicării:
medicul

Soldatul nord-coreean care a dezertat săptămâna trecută prin Zona Demilitarizată în Coreea de Sud și-a recăpătat cunoștința și se recuperează rapid, spune doctorul său curant, Lee Cook-jong, de la Spitalul Universitar Anjou.

„Pacientul nu va muri”, a spus medicul Cook-jong, menționând însă că soldatul, care ar avea vârsta de 25 de ani, se confruntă cu o „tuberculoză inactivă” și cu hepatita B, relatează publicația Korea Biomedical Review.

„Starea lui este bună. Este mult mai bine decât ne-am fi așteptat. Principalele proceduri operaționale au fost îndeplinite cu succes, dar este încă într-o anumită primejdie, din cauza funcțiilor sale hepatice slabe și a rănii deschise din partea stângă a pieptului”, a precizat Lee Cook-jong.

Citește și: VIDEO. Imaginile dramatice cu momentul dezertării soldatului din Coreea de Nord

Anterior, medicii sud-coreeni au anunțat că în stomacul militarului au găsit o „cantitate uriașă” de paraziți, printre aceștia numărându-se și o specie de viermi rotunzi (nematode), pe care bărbatul i-ar fi putut lua din consumul unor legume tratate cu îngrășământ din fecale umane, o practică des folosită în Coreea de Nord. Doctorii nu au precizat însă ce tip de viermi rotunzi, dacă sunt limbrici sau oxiuri, însă a afirmat că unul dintre paraziții extrași măsura nu mai puțin de 27 de centimetri.

Lee Cook-jong a revenit acum cu mai multe detalii legate de această problemă medicală. Doctorul a explicat că în acest moment pacientului îi sunt administrate medicamente puternice antiparazitare pentru a scăpa de Ascaris lumbricoides (limbricul) și Toxocara canis, un parazit întâlnit mai ales la câini, principalul agent etiologic al toxocarozei, boală produsă de formele larvare de Toxocara, care se pot localiza la nivel hepatic, ocular, pulmonar, miocardic şi la nivelul sistemului nervos central.

Citește și: Un „dușman” mai puțin cunoscut al lui Kim Jong-un face furori printre tinerii din Phenian

„Nu mai este un pericol serios. Problema este că paraziții pot deveni o boală cronică. Însă cred că pacientul va fi bine după ce va fi diagnosticat de medicii interni corespunzători”, a subliniat Lee Cook-jong.

Medicul a declarat că, desi starea lui fizică este stabilă, soldatul va avea de trecut un alt obstacol, cel psihic, precizând că bărbatul prezintă simptome de depresie și de stres post-traumatic.

„Am început să discut cu pacientul și am făcut glume despre K-pop și diverse filme. Pacienții în starea lui pot suferi halucinații pe măsură ce își reintră în simțuri, așa că evităm anumite discuții care i-ar putea agrava condiția. I-am deschis televizorul (din salon – n.r.), iar el pare foarte pasionat de sitcom-urile americane și de muzica K-pop, cum ar fi formația Girls Generation”, a mai adăugat medicul Cook-Jong.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Digi FM
Ioana Ginghină e supărată pe fostul ei soț, Alexandru Papadopol. Ce a dezamăgit-o recent: "Mă doare sufletul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent
Newsweek
Avocatul Poporului obligă Casa de Pensii să crească o pensie la 8.000 lei. „Punctaj majorat”. Cum a procedat?
Digi FM
Familia fostei concurente de la "Chefi la cuțite", lovită de o nouă tragedie. La doar câteva ore de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Doi cerbi tineri, filmaţi când îşi încearcă forţa coarnelor într-o pădure administrată de Ocolul Silvic...
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”