Cel puţin 24 de demonstranţi iranieni riscă să fie executaţi pentru că au participat la protestele împotriva regimului de la Teheran

Data publicării:
spanzuratoare la o demonstratie impotriva pedepsei capitalei
Organizațiile pentru drepturile omului protestează față de aplicarea pedepsei capitale în Iran. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 24 de demonstranţi iranieni riscă să fie executaţi pentru participarea la protestele critice faţă de autorităţi, potrivit unei informaţii publicate sâmbătă de un cotidian iranian citat de DPA.

Etemad, un cotidian de ştiri, publică o listă întocmită de autorităţile judiciare acuzând 25 de demonstranţi că au purtat un război împotriva lui Dumnezeu, o acuzaţie ce implică pedeapsa cu moartea conform legii islamice.

Muzicianul rap Mohsen Shekari, care era şi el pe listă, a fost executat joi, acuzat că a agresat un agent de securitate cu o armă, incitând teroarea şi blocând un drum.

Autorităţile judiciare au anunţat că urmează alte execuţii. Cu toate acestea, Etemad, un cotidian moderat, face apel la justiţie să revizuiască pedepsele cu moartea şi să evite alte execuţii.

Execuţia lui Shekari a atras condamnări puternice pe plan intern şi în străinătate. Cu toate acestea, liderii politici iranieni, inclusiv preşedintele Ebrahim Raisi, au descris execuţia ca un răspuns legitim la revoltele la nivel naţional.

Protestatarii au ameninţat că vor riposta, cu mesajul Aşteptaţi răzbunarea noastră distribuit pe reţelele sociale.

Între timp, iranienii din străinătate plănuiesc să organizeze o serie de mitinguri de protest în timpul weekendului, notează Agerpres.

Protestele au fost declanşate de moartea unei femei kurde iraniene, Mahsa Amini, la 16 septembrie. Ea a murit după ce a fost arestată pentru încălcarea codurilor vestimentare islamice.

Pe lângă sancţiunile internaţionale legate de disputa nucleară, Teheranul este acum de asemenea supus sancţiunilor pentru violarea drepturilor omului.

Citește și: Prima persoană executată de Iran din cauza protestelor antiguvernamentale

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Se indexează pensiile militare și ale polițiștilor la 1 ianuarie? O veste bună, una proastă pentru pensionari
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...