Comisia Europeană amână propunerea de interzicere a importului de petrol rusesc în UE. Decizia, influențată de contextul geopolitic

Data actualizării: Data publicării:
steagurile ue si rusia incadreaza un butoi cu petrol
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană nu va mai prezenta pe 15 aprilie propunerea legislativă privind interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc în UE, așa cum era planificat inițial, potrivit agendei legislative actualizate a executivului comunitar publicată marți.

Totuși, un oficial european a precizat pentru agenția de presă că executivul comunitar nu a renunțat la propunere, ci a decis amânarea acesteia pentru o dată ulterioară, din cauza „evoluțiilor geopolitice actuale”, referire la războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, conflict care a influențat prețurile petrolului și fluxurile energetice din regiunea Golfului, relatează Reuters preluată de Agerpres.

Data inițială de 15 aprilie fusese stabilită după alegerile legislative din Ungaria, pentru a evita ca subiectul să influențeze campania electorală a premierului Viktor Orban, într-un context în care țara este dependentă de petrolul rusesc și are dispute cu Ucraina privind tranzitul prin conducta Drujba.

Citește și: Comisia Europeană cere statelor UE să înceapă mai devreme stocarea gazelor pentru iarnă, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Reducerea dependenței de petrolul rusesc

După invazia Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană și-a redus semnificativ importurile energetice din Rusia și a interzis deja petrolul transportat pe cale maritimă, menținând însă excepții pentru livrările prin conducte, din cauza dependenței unor state fără ieșire la mare, precum Ungaria și Slovacia.

Propunerea așteptată de la Bruxelles ar prevedea eliminarea completă a importurilor de petrol rusesc până la sfârșitul anului 2027, măsură care ar rămâne valabilă inclusiv în eventualitatea ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei.

Citește și: Dezbateri la Bruxelles: Zelenski promite repararea conductei Drujba, dar cere deblocarea ajutorului UE ținut în loc de Viktor Orban

Poziția liderilor europeni

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent că revenirea la energia rusească ar reprezenta „o gafă strategică” care ar face Europa mai vulnerabilă.

De asemenea, executivul comunitar a respins un apel al premierului belgian Bart De Wever privind normalizarea relațiilor cu Moscova pentru reluarea accesului la energie ieftină din Rusia.

Citește și: Premierul slovac amenință cu „măsuri suplimentare” împotriva Ucrainei privind conducta Drujba. Fico: „Avem dreptul la petrol rusesc”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, primiți la Palatul Élysée de Emmanuel Macron. De ce vizita de la Paris...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...